Roxana
Marius Ghidel, autorul a 19 cărți de spiritualitate, susține că a trăit zeci de experiențe de decorporalizare în urma cărora ar fi ajuns „dincolo”, în lumea de după moarte. Într-un podcast difuzat recent, bărbatul a povestit în detaliu cum arată, în viziunea sa, raiul, iadul și judecata de apoi, dar și care ar fi adevăratul scop al vieții pe pământ. Mărturiile sale, imposibil de verificat, au stârnit deopotrivă fascinație și controverse.
Invitat alături de scriitoarea Maria Timuc, Marius Ghidel a vorbit despre experiențele neobișnuite care, spune el, i-au marcat întreaga existență și au stat la baza cărților sale, printre care „Manual de dezvrăjire” și „Experiențe și amintiri de dincolo de moarte”. Bărbatul susține că primul contact cu divinitatea l-ar fi avut la o vârstă fragedă: „La doi ani m-a scos tatăl meu afară să mă învețe să merg. În fața mea a venit un bărbat, și-a dat masca jos, și de la jumătatea corpului a apărut Dumnezeu, în lumină strălucitoare, ziua în amiaza mare, zâmbind la mine”.
De atunci, spune el, ar fi înțeles un lucru care i-a schimbat complet modul de a gândi: „Dumnezeu este în toate. Nu există decât eu și Dumnezeu. Toți oamenii din jurul nostru sunt El, care joacă diferite roluri și ia diferite măști”.
Cum arată lumea de dincolo, în mărturia lui Marius Ghidel: „Acolo sus suntem ființe globulare”
Cea mai spectaculoasă parte a mărturiei sale privește însă călătoriile pe care susține că le-ar fi făcut în lumea de după moarte, în timpul unor experiențe de decorporalizare. „Am fost acolo sus, la prag, în zona cea mai înaltă din lumea de dincolo. Am văzut scara raiului, care există. L-am văzut pe Dumnezeu, am văzut iadul doi, am văzut cum se intră în viață și toate etapele de venire în viață”, a declarat el.
Potrivit descrierii sale, lumea de dincolo nu seamănă cu imaginile clasice din icoane: „E total diferită de gândirea noastră. Acolo sus sunt cam 30-40 de ființe globulare. Nu sunt îngeri cu aripi, cum credem noi. Plutim într-un vid, iar dincolo de o zonă-tampon este un soare de iubire. Seamănă perfect cu soarele nostru. Acela este Dumnezeu”.
Bărbatul a povestit chiar o presupusă întâlnire față în față cu divinitatea: „Este foarte mare ca dimensiune, cât un bloc cu patru-șase etaje. M-am ridicat la nivelul feței lui și s-a încruntat la mine. Mi-a fost teamă, pentru că știi că este tatăl tău și că nu ești chiar așa cum ar fi vrut el să fii. După care a zâmbit, și zâmbetul lui s-a transformat în soarele de iubire. Așa a pornit călătoria în viață”.
Ghidel susține și că ar exista două iaduri, iar cel de-al doilea ar fi rezervat „irecuperabililor”: „Iadul doi este format din globuri cenușii care au fost pe pământ și s-au ocupat cu adunatul. Erau acolo și țipau. E un țipăt care se duce în infinit, pentru că ei nu mai au niciodată speranța că vor fi trimiși pe pământ”.
Ce se întâmplă cu sufletul după moarte: „Ne arată în trei minute toată viața”
Întrebat despre celebra judecată de apoi, Marius Ghidel susține că aceasta s-ar petrece imediat după ieșirea sufletului din corp. „Se ridică modelul ideal, cum trebuia să fim și nu am fost. Ne arată în trei minute toată viața. Vedem momentele în care am reacționat, am fost răi, am atacat. Chestiile astea se depunctează, iar momentele în care am fost darnici sunt pe plus. Se face un calcul algebric, fiecare își bifează singur faptele și se duce în poziția pe care o are”, explică el. Cu alte cuvinte, în viziunea sa, nimeni nu ne condamnă din afară: sufletul își vede singur viața și se așază pe „vibrația” pe care a atins-o.
Autorul este convins și de existența vieților anterioare: „Sigur că da. Nu știu câte vieți are un om, depinde de nivelul lui. Dacă în viața de acum a mai înțeles câte ceva, poate fi readus pe pământ să desăvârșească apropierea de divin”. În concepția lui, „lumea de aici este ca un fel de benzinărie în care ne încărcăm cu energie subtilă, o trambulină pentru lumea de dincolo”, iar „viața pe pământ este extraordinar de importantă: noi am venit aici pentru dincolo, nu ca să câștigăm averi”.
Lecția din spatele suferinței: „Toate necazurile vin ca să distrugă idolii noștri”
Dincolo de descrierile despre lumea de apoi, mesajul central al lui Marius Ghidel privește felul în care ne raportăm la necazuri. El susține că suferința nu vine de la vrăji sau blesteme trimise de alții, ci are întotdeauna un rol de corecție: „Toate necazurile vin ca să distrugă idolii noștri. Dacă noi nu am pune nimic mai sus, nu ar exista boală. Cauza bolii nu rezidă în microbi, ci în idolatrie”, afirmă el, într-o viziune personală care se îndepărtează, evident, de explicațiile medicinei.
Mai mult, autorul merge până la a susține că „toți oamenii care ne fac rău ne iubesc cel mai mult, deci ne fac cel mai mare bine”, pentru că, prin ei, divinitatea ne-ar arăta ce am „idolatrizat” fără să ne dăm seama. Soluția propusă de el este acceptarea și detașarea: să nu absolutizăm nimic, să nu spunem niciodată că ceva „nu e bine” și să căutăm lecția din spatele fiecărei încercări.
Maria Timuc, cea care l-a încurajat de altfel să își aștearnă experiențele pe hârtie, recunoaște că mărturiile lui sunt imposibil de demonstrat: „Experiențele nu sunt verificabile. În lipsa dovezilor, învățătura mi se pare dovada”. Rămâne, așadar, la latitudinea fiecărui cititor dacă vede în povestea lui Marius Ghidel o mărturie autentică despre ce se întâmplă cu sufletul după moarte sau doar o construcție spirituală fascinantă. Cert este că întrebarea care străbate întreaga sa mărturie ne privește pe toți: ce rămâne din noi atunci când lăsăm în urmă tot ce am adunat aici?
