O masă de aer rece, venită din nordul Europei, ajunge în România și schimbă radical vremea după perioada cu temperaturi ridicate. Meteorologii anunță o răcire accentuată, ploi în mai multe regiuni, vijelii și episoade de instabilitate atmosferică. Scăderea temperaturilor se va resimți treptat în aproape toată țara, iar nopțile vor deveni mult mai răcoroase decât în ultimele zile.
După valul de căldură care a adus disconfort termic în multe zone, România va fi traversată de un front atmosferic rece. În spatele acestuia pătrunde o masă de aer de origine nordică, responsabilă pentru scăderea valorilor termice chiar și cu 6-8 grade Celsius în unele regiuni.
Temperaturile scad în aproape toată țara
Meteorologii anunță că, în zilele următoare, maximele nu vor mai atinge frecvent pragul de 30 de grade Celsius, așa cum s-a întâmplat în perioada caniculară. Valorile termice vor fi mai apropiate de normalul perioadei, iar în anumite zone chiar mai coborâte decât ar fi obișnuit pentru mijlocul lunii iulie.
Răcirea se va simți mai întâi în nordul țării, apoi va cuprinde treptat și celelalte regiuni. În timpul nopții, temperaturile pot coborî semnificativ, mai ales în zonele depresionare și în nord. Aici, minimele se pot apropia de 10 grade Celsius.
În sud, deși valorile vor rămâne mai ridicate decât în restul țării, nopțile nu vor mai avea aspect tropical, iar disconfortul termic se va reduce.
Front atmosferic rece peste România
Schimbarea vremii este provocată de un front atmosferic rece care traversează România. Acesta va aduce precipitații în majoritatea regiunilor, vânt mai intens și fenomene specifice instabilității atmosferice.
„Urmează câteva zile cu manifestări de instabilitate atmosferică, dar mai reduse decât am avut în ultimele zile. Creșterea de temperatură urmând să însemne valori în general între 22 și 32 de grade. Însă este foarte adevărat că la jumătatea săptămânii, respectiv miercuri, pentru regiunile nordice, iar joi pentru toată țara, este de așteptat o răcire, la vremii o răcire importantă care să facă valorile termice să coboare chiar și cu 6-8 grade în unele zone, asociată această răcire și cu precipitații în majoritatea regiunilor țării, pentru că vom fi travesați de un front atmosferic rece, în spate o masă de aer dinspre partea de nord a continentului, în timp ce Europa de vest, așa cum spuneați, va fi afectată de un nou val de căldură. De mâine își va face simțită prezența întâi în Peninsula Iberică”, apoi și în Franța, a declarat Florinela Georgescu de la ANM, la Antena 3.
Potrivit specialiștilor, răcirea nu va veni singură, ci va fi însoțită de ploi, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Totuși, fenomenele severe ar urma să fie mai reduse decât cele înregistrate în ultimele zile.
Cod galben de vijelii și ploi abundente
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru aproape toată țara. Avertizarea vizează vijelii, instabilitate atmosferică, averse torențiale, descărcări electrice și grindină.
Codul galben este valabil până la ora 23:00. În intervalul menționat, vântul poate avea intensificări importante, cu rafale de până la 70 km/h. Izolat, rafalele pot depăși 80 km/h.
Ploile pot fi abundente pe arii restrânse, iar cantitățile de apă pot ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat. În unele zone, precipitațiile pot fi însoțite de grindină de mici și medii dimensiuni.
Singurele județe care nu se află sub această avertizare sunt Timiș, Arad, Caraș-Severin și Mehedinți.
Vreme schimbătoare după caniculă
După zilele sufocante, cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, România intră într-un episod de vreme instabilă și mai rece. Trecerea de la caniculă la temperaturi mai scăzute poate fi resimțită puternic, mai ales de persoanele sensibile la variațiile de presiune și temperatură.
Meteorologii recomandă prudență în intervalele cu furtuni, în special în zonele unde sunt anunțate intensificări ale vântului. Este indicat ca oamenii să evite adăpostirea sub copaci, să securizeze obiectele care pot fi luate de vânt și să urmărească actualizările emise de autorități.
Vremea va rămâne schimbătoare până la finalul săptămânii, însă temperaturile extreme se vor retrage temporar.
Sursa foto: Arhivă






















