Saghin Sabrina
Mara și soțul ei, Victor, au intrat în magazinul de pantofi din mall într-o liniște apăsătoare. Pe dinafară, păreau un cuplu obișnuit – el, impunător, cu o privire rece, dominatoare, iar ea, tăcută, cu umerii ușor aduși în față, de parcă ar fi vrut să se facă mică, invizibilă.
Vânzătoarea, Andreea, i-a remarcat imediat. Lucra de mult timp cu oamenii, iar privirea femeii i-a dat fiori. O tristețe adâncă, o teamă abia mascată… ceva nu era în regulă.
— Încercați aceștia, i-a spus Victor, scoțând un model de pantofi și punându-i în fața ei. Era clar că nu avea de ales.
Mara s-a așezat și și-a strecurat picioarele în pantofi. Nu era prima oară când veneau împreună la cumpărături, dar niciodată nu îi dăduse ocazia să decidă singură. Victor controla tot.
Când Andreea s-a aplecat să o ajute să se descalțe, ceva i-a atras atenția.
Pe talpa piciorului femeii era scris cu litere mici, tremurate, dar clare:
HELP.
Andreea a simțit un fior rece pe șira spinării. Ridicând privirea spre Mara, a văzut-o uitându-se fix la ea, cu ochi mari, rugători. Nu scotea un cuvânt, dar mesajul era clar: ajută-mă.
Victor a pufnit iritat.
— Durează prea mult! Nu avem toată ziua, a spus el, ridicându-se brusc.
Andreea a știut că trebuie să acționeze. Rapid.
În timp ce Mara își scotea pantofii, Andreea a făcut un gest discret. Cu o mișcare rapidă, și-a strecurat mâna în buzunarul lui Victor și a introdus un ceas de colecție, unul dintre cele mai scumpe din magazin.
Apoi a făcut semn paznicului de la intrare.
Planul în mișcare
Victor și Mara au ieșit din magazin, dar alarma a început să sune puternic.
— Stați pe loc! a strigat paznicul, apropiindu-se grăbit. S-a declanșat sistemul antifurt.
Victor a ridicat o sprânceană, vizibil iritat.
— Serios? Nu am furat nimic.
— Va trebui să verificăm, a spus agentul de securitate calm. Vă rog să scoateți tot ce aveți în buzunare.
Victor și-a băgat mâinile în buzunare, dar când a simțit ceasul, chipul i s-a schimbat complet.
— Ce naiba? Asta nu e al meu! a spus el confuz.
— Ba da, era în buzunarul dumneavoastră, i-a spus paznicul. Vă rog să ne urmați.
— Nu! Este o greșeală! a protestat Victor, dar doi agenți l-au apucat de braț și l-au escortat spre biroul de securitate.
Mara a încremenit. Nu-i venea să creadă ce vede. Ani de zile, se simțise captivă, incapabilă să riposteze, incapabilă să fugă. Acum, avea o șansă.
Evadarea
Andreea s-a apropiat de Mara și i-a șoptit încet:
— Acum e momentul. Vino cu mine.
Mara și-a ținut respirația. A privit spre Victor, care striga furios spre agenți, încercând să-și dovedească nevinovăția. Avea doar câteva secunde să decidă.
Apoi, a făcut ceva ce nu credea că va avea curaj vreodată să facă: a pășit înapoi, departe de el, și a mers spre Andreea.
— Haide, repede! a spus vânzătoarea, apucând-o ușor de mână și ghidând-o printre rafturi, spre o ușă din spate.
Inima Marei bătea atât de tare încât simțea că o să leșine. Pentru prima dată în ani de zile, avea șansa de a fi liberă.
Ieșind pe ușa laterală a magazinului, a simțit pentru prima dată aerul adevăratei libertăți.
Și-a promis că nu se va mai întoarce niciodată.
