Vanatoru Andreea
Generalul în rezervă Jack Keane, cunoscut analist militar și fost al doilea om ca rang în structura armatei americane, a propus o abordare diferită față de actuala strategie diplomatică privind criza iraniană, sugerând că cheia influențării Teheranului nu se află exclusiv la Washington, ci și la Beijing.
Statele Unite ale Americii și Iran aveau programate runde de negocieri cu Iranul, la Islamabad
În contextul unor discuții internaționale tensionate privind reluarea negocierilor dintre Statele Unite și Iran, programate la Islamabad, mai mulți experți americani și-au exprimat scepticismul față de șansele reale de succes ale dialogului. Printre aceștia se numără și Jack Keane, care a comentat public situația într-o intervenție la postul Fox News, în cadrul unei discuții purtate cu jurnalistul Brian Kilmeade.
În viziunea generalului, regimul de la Teheran nu este dispus să renunțe la elementele esențiale ale puterii sale strategice, precum programul nuclear, dezvoltarea rachetelor balistice, tehnologia dronelor și sprijinul acordat grupărilor militante din regiune. Din acest motiv, el consideră că orice concesii majore din partea Statelor Unite ar fi o greșeală strategică.
„Ei bine, președintele are informații pe care noi nu le avem. Această situație arată mai bine decât orice alte negocieri în care a fost implicat și, cu siguranță, mai bine decât ce au făcut iranienii cu administrația Obama – acesta este un fapt. Însă eu nu sunt optimist, deoarece asta este ceea ce fac iranienii: sunt maeștri în confuzie și în amânarea negocierilor”, a spus generalul, referindu-se la negocierea de la Islamabad, dar și la următoarele negocieri care vor urma, potrivit Fox News.
Generalul Jack Keane nu-i vede pe iranieni dispuși să renunțe la programul nuclear
Jack Keane a subliniat că lista de cerințe aflate pe masa negocierilor atinge direct nucleul puterii iraniene, ceea ce face extrem de improbabilă acceptarea lor voluntară de către regim. În opinia sa, Teheranul ar fi obligat să renunțe la întregul său arsenal strategic, un scenariu pe care îl consideră puțin realist.
În același timp, generalul a pus sub semnul întrebării sinceritatea Iranului în acceptarea negocierilor cu Washingtonul, sugerând că această deschidere ar putea face parte dintr-o strategie diplomatică menită să câștige timp și să inducă în eroare partea americană. În viziunea sa, Teheranul ar folosi dialogul ca instrument tactic, nu ca un pas real către compromis.
„(Au acceptat – n.a.) Pentru că nu vor să ne întoarcem să reatacăm. Cu cât trece mai mult timp cu prețuri scăzute la petrol, cu mai puțină durere economică și presiune politică, cu atât devine mai greu, în mintea lor, pentru administrație să revină și să finalizeze treaba pe cale militară. Aceasta cred că este adevărata lor strategie. Sunt foarte vicleni; de fapt, sunt mai buni la asta decât la luptă.”
Generalul în rezervă Jack Keane susține că problema fundamentală în relația cu Iranul nu se rezumă la negocieri, armistiții sau eventuale acorduri semnate, deoarece, în opinia sa, lipsa de încredere dintre Washington și Teheran face ca orice înțelegere să fie instabilă din start.
Un eventual acord nu ar garanta stabilitatea pe termen lung
În viziunea sa, chiar și în scenariul în care Iranul ar accepta condițiile impuse de Statele Unite și ar semna un acord de pace sau un armistițiu, acesta nu ar putea fi considerat sigur sau durabil. Generalul consideră că regimul de la Teheran are un istoric de acțiuni care subminează acordurile internaționale, ceea ce face ca orice promisiune oficială să fie privită cu scepticism de partea americană.
Din această perspectivă, Jack Keane avertizează că un eventual acord nu ar garanta stabilitatea pe termen lung, deoarece încrederea dintre cele două părți este extrem de fragilă, iar riscul de reluare a tensiunilor sau a conflictului rămâne ridicat chiar și după semnarea unor documente oficiale.
„Nu cred. Trebuie să fim pregătiți. Știu că forțele noastre pot deschide strâmtoarea și ne pot proteja trupele. Oamenii se îngrijorează pentru o dronă sau o rachetă, dar nu înțeleg planul. Armata SUA poate securiza un spațiu definit în strâmtoare, creând o „bulă de aer” absolută în jurul convoaielor. Orice încearcă să pătrundă va fi înfrânt. Am protejat navele împotriva iranienilor săptămâni întregi. Putem face asta”, este opinia sa.
Înainte ca situația din regiune să ajungă la o confruntare militară directă de amploare, generalul în rezervă Jack Keane avansează o soluție de tip presiune strategică, bazată pe controlul rutelor maritime și pe influență economică indirectă exercitată asupra Iranului.
În viziunea sa, o primă etapă ar putea consta în instituirea unei forme de „carantină maritimă” asupra navelor iraniene în zona Golfului Oman. Această măsură ar avea rolul de a limita capacitatea Teheranului de a-și exporta resursele energetice și de a amplifica presiunea economică asupra regimului. Generalul afirmă că o astfel de operațiune ar fi fezabilă din punct de vedere militar, invocând experiențe similare desfășurate anterior în alte regiuni de conflict.
Strategia propusă de Jack Keane
Mai mult, strategia propusă de Jack Keane include și o componentă diplomatică indirectă, centrată pe implicarea Chinei. Având în vedere dependența Beijingului de importurile de petrol din zona Golfului Persic, el sugerează că Statele Unite ar putea folosi acest avantaj economic ca instrument de presiune. În acest scenariu, Washingtonul ar transmite un mesaj direct conducerii chineze, inclusiv printr-un contact la nivel înalt între lideri, pentru a evidenția impactul potențial al escaladării asupra fluxurilor energetice globale.
„Prima opțiune, când închid strâmtoarea, este pur și simplu să punem sub carantină navele iraniene în Golful Oman. Am vorbit cu militarii noștri și nu este mare lucru, pot face asta. Am făcut-o și în largul coastelor Venezuelei. De asemenea, multe dintre acele nave sunt chinezești. China depinde de petrolul din Golful Persic.
Președintele îl poate suna pe Xi și să-i spună: „Iranul ne forțează mâna. Nu vreau să fac asta, dar trebuie să deschid strâmtoarea. Veți plăti un preț. Sunați-i pe iranieni și spuneți-le să înceteze.” Cred că este o strategie fezabilă”, punctează generalul Keane.
Ideea centrală a acestei abordări este că Beijingul ar putea, la rândul său, să exercite presiuni asupra Teheranului pentru a evita blocarea rutelor maritime și escaladarea crizei. Generalul consideră că o astfel de reacție în lanț ar putea duce la dezescaladare fără a fi necesară o intervenție militară extinsă.
În același timp, Jack Keane avertizează că o eventuală înțelegere diplomatică ar putea avea și consecințe financiare majore, în special prin ridicarea sancțiunilor și accesul Iranului la fonduri înghețate de ordinul miliardelor de dolari. În opinia sa, aceste resurse ar putea funcționa ca un „colac de salvare economic” pentru un regim aflat sub presiune, reducând eficiența sancțiunilor internaționale.
În acest context, generalul sugerează că, în lipsa unui rezultat diplomatic ferm și verificabil, alternativa realistă rămâne una militară, menită să închidă definitiv criza printr-o acțiune decisivă.
