Ancheta privind tragicul accident de parapantă în care și-a pierdut viața celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner a intrat într-o nouă etapă, după ce anchetatorii au luat în calcul ipoteze suplimentare. În acest context, Mihaela Rădulescu, iubita acestuia și martor-cheie în tragedia petrecută pe 17 iulie în Italia, va fi audiată oficial de procurori.
Mihaela Rădulescu, audiată de procurori în cazul morții iubitului ei
Mai mulți experți în aviație au fost convocați pentru a examina în detaliu aparatul de zbor implicat în accident. În paralel, medicii legiști efectuează analize amănunțite, inclusiv teste toxicologice, pentru a elimina sau confirma eventuale suspiciuni privind starea fizică a lui Baumgartner în momentul prăbușirii.
Accidentul a avut loc în timpul unei vacanțe pe care cei doi o petreceau în Italia. În ziua tragediei, Mihaela Rădulescu a ales să nu facă declarații publice, păstrând o tăcere profundă. Abia seara, la câteva zile după incident, vedeta a publicat un mesaj emoționant pe contul său de Instagram: „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscătoare pentru ale tale… Felix, ai fost atât de iubit… Am fost IUBIRE…”, a scris ea, vizibil afectată de pierderea suferită.
Sacrificiul făcut de Mihaela Rădulescu pentru Felix Baumgartner
Mihaela Rădulescu, una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din România, a luat o decizie importantă la începutul relației cu Felix Baumgartner. Deși se bucura de succes în țară, a ales să renunțe la viața pe care o construise în România și să se mute alături de partenerul său în Monaco. Această mutare nu a fost una temporară. A însemnat o schimbare completă a stilului de viață. Vedeta a renunțat la prezența constantă în media românească și a preferat o viață mai discretă, într-un spațiu internațional, unde și-a continuat activitatea în propriul ritm.
Totuși, nu a întrerupt legătura cu România. A revenit periodic pentru proiecte profesionale și acțiuni umanitare. Într-un interviu acordat publicației Viva, Mihaela a mărturisit: ”Vin în România pentru puține motive și… scurte perioade, în general doar legate de muncă. Am altă viață, pe alte meleaguri și nu întrevăd nicio posibilitate de a reveni să trăiesc în România. Sunt, ca toți românii plecați, cu rădăcinile deja prinse în altă parte, dar cu sufletul mereu conectat la țara mea. De aici și preocuparea constantă de a ajuta în fel și chip, prin fundația mea, cu campanii personale, cu ajutoare de la prietenii de aici… Am câteva realizări la acest capitol umanitar de care-s foarte mândră”, spunea Mihaela Rădulescu pentru viva.ro.
Felix Baumgartner, omul-recordurilor
Cariera lui Felix Baumgartner a fost una spectaculoasă. În 2012, a devenit primul om care a sărit din stratosferă, de la o altitudine de 39 de kilometri, atingând viteze de peste 1.300 km/h. A fost primul care a spart bariera sunetului în cădere liberă, fără ajutor mecanic. Proiectul Red Bull Stratos l-a propulsat pe coperta publicațiilor din întreaga lume. În cariera sa, a doborât numeroase recorduri. A traversat Canalul Mânecii în zbor cu un costum cu aripi, a sărit de pe cele mai înalte clădiri și structuri ale lumii, a intrat în peșteri, a făcut salturi în locuri unde nimeni nu îndrăznise. A fost un simbol al curajului și al dorinței de a împinge limitele umane.
După realizările din 2012, Felix și-a anunțat retragerea din sporturile extreme. S-a dedicat pilotajului de elicopter, a acumulat sute de ore de zbor și a participat în competiții automobilistice. A avut chiar și un meci profesionist de box, pe care l-a câștigat. A spus de multe ori că nu e dependent de adrenalină, ci de provocare.