Redactia.ro
Home » Știri » Mihai Chirică, infectat cu Covid 19. Primarul Iasului a înmânat diplome la o ceremonie, chiar înainte de confirmare

Mihai Chirică, infectat cu Covid 19. Primarul Iasului a înmânat diplome la o ceremonie, chiar înainte de confirmare

Mihai Chirică, edilul Iasului a fost confirmat cu COVID-q9, însă înainte de a afla cumplita veste, acesta a apucat să participle la o ceremonie și să împartă premii și diplome de excelența.

Faptul că epidemia de COVID-19 nu tine cont de status sau cariera nu mai este o noutate. Din păcate, și primarul orașului Iași a aflat astăzi că este bolnav de coronavirus. Însă, tot din păcate, acesta a reușit să participe la o ceremonie dedicată împlinirii a 15 ani de SMURD, unde a împărțit premii și diplome. “Am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus. În următoarea perioadă voi urma o schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar, coleg cu care mă voi consulta permanent”, a precizat Mihai Chirică, primarul Iasului, pe o rețea de socializare.

A dat mâna cu oamenii, desi nu știa că e bolnav de coronavirus

Potrivit celor transmise de edilul Iasului, Mihai Chirică ar fi contactat boala de la colegii din primărie care au fost și ei depistați pozitiv. Însă, primarul nu s-a autoizolat așa cum cer protocoalele, în schimb, acesta a participat la o ceremonie în cadrul căreia a înmânat premii și diplome. În plus, acesta a strâns mâna și cu câțiva dintre participanții la ceremonia organizată cu ocazia aniversarii a 15 ani de SMURD în Iași. Fost primar de PSD, Mihai Chirică a schimbat rapid tabăra politică și a intrat in USR PLUS. Astfel că, acesta a mai caștigat un mandat de 4 ani ca primar al Iașului.

Mihai Chirică, edilul Iasului a fost confirmat cu COVID-q9, însă înainte de a afla cumplita veste, acesta a apucat să participle la o ceremonie și să împartă premii și diplome de excelența.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: