Redactia.ro

Mihai Pascu, primele declarații oficiale după tragedia produsă de fiul său în 2 Mai. A făcut o glumă neinspirată: «Ştiţi ce am fost înainte să fiu milionar. Miliardar!»

mihai pascu vlad pascu

Mihai Pascu, tatăl șoferului care a produs tragicul incident de la 2 Mai, a oferit primele declarații despre accidentul produs de către fiul său, care s-a urcat la volan deși se afla sub influența substanțelor interzise și a curmat viața a doi tineri nevinovați. Iată ce a declarat Mihai Pascu jurnaliștilor prezenți la ieșirea din tribunal.

Mihai Pascu, primele declarații oficiale. A făcut o glumă neinspirată în fața jurnaliștilor

În prezent, Mihai Pascu se află sub control judiciar și este cercetat pentru faptul că a încălcat regimul armelor și munițiilor. La două luni de când fiul său a curmat viața a doi tineri după ce s-a urcat drogat la volan, Mihai Pascu a făcut primele declarații. În primul rând, el a declarat că nu are cum să se pună în locul familiilor care și-au pierdut copiii, oricât de mult ar încerca.

În schimb,încearcă să înțeleagă durerea prin care trec acestea și declară că, la rândul său, se simte devastat de presiunea mediatică care planează asupra familiei Pascu de când Vlad a comis teribila faptă.

”Ăsta a fost doar un dezastru. Este un dezastru al familiei mele, nimeni nu a vrut așa ceva. Noi am venit din Olanda pentru două zile, pentru a merge la stomatolog. Încă regret. Nu mai sunt om. Încerc să am un cumpăt pentru toți ceilalți. Am trei copii în alte locuri. Unul dintre copil a fost alergat, am întotdeauna drone pe lângă casă, nu pot ieși afară la cumpărături. Este un dezastru. Eu consider că am făcut tot ce am putut pentru el. Dacă vrei să ajuți un copil ca și el, nu există centre pentru reabilitarea lui. Nu există specialiști. În starea lui sunt 20% dintre copii.

Este un lucru foarte greu. Efectiv nu au unde se duce. Noi, părinții, căutăm să punem presiune pe copii, nu pe acest flagel care se întâmplă, vizavi de droguri. Ce s-a întâmplat cu drogurile. Ceea ce gândim la vârsta noastră, este diferit de ce gândesc copiii. Părinții se implică, dar nu pot controla. În școli pot avea droguri. Cum noi ne cumpăram gumă, acum se cumpără droguri”, a declarat Mihai Pascu.”, a subliniat Mihai Pascu.

Mihai Pascu a declarat că fiul său a greșit foarte mult și a încheiat declarațiile cu o glumă care, cu siguranță nu a fost deloc pe placul celor prezenți care a lăsat să se întrevadă o notă de aroganță. „O să sune foarte prost, ştiţi că toată lumea se aşteaptă să dau nişte răspunsuri acelea de multimilionar da, şi o să fac o glumă. Ştiţi ce am fost înainte să fiu milionar. Miliardar!”, a declarat Mihai Pascu.

Și-a cerut scuze și pentru incidentul cu motocicleta

”A fost o presiune foarte mare pusă pe capul meu. După cum ați văzut și dvs. și cred că apreciați asta. Nu aș dori să fie nimeni sau să calce nimeni pe urmele mele. Este un lucru pe care, sincer să fiu, nu l-aș fi făcut sub nicio formă. Am toată familia (nr. arestată). Aș vrea să comunic și părinților decedați, îmi cer scuze de starea pe care o am, îmi pare atât de rău încât nu pot să exprim în cuvinte. Asta e motivarea mea pentru care nu pot vorbi cu presa. Mi s-a creat o imagine foarte proastă, dar cine mă cunoaște, știe că am fost întotdeauna o persoană verticală”, a mai spus tatăl lui Vlad Pascu.

La ce concluzie au ajuns anchetatorii. Descoperirea pe care au făcut-o după ce au analizat imaginile din noaptea accidentului din 2 Mai

Vlad Pascu, șoferul în vârstă de 19 ani care se afla sub influența drogurilor și a provocat accidentul în care au murit doi tineri și au fost răniți alți trei în localitatea 2 Mai, a fost adus în fața justiției de către DIICOT, alături de părinții săi, Miruna și Mihail Claudiu Pascu. Vă amintim că analizele de sânge au dezvăluit că Vlad Pascu consumase un amestec de substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan și de a cauza accidentul tragic.

Imaginile captate de camerele de supraveghere de la locul accidentului arată că, în ciuda declarațiilor sale, Pascu conducea mașina în mod imprudent, cu viteză, și nu a oprit după coliziune. Vlad Pascu se află în prezent în arest preventiv, la fel și mama sa, care a fost acuzată de încercarea de a influența martorii din dosar.

Ce spun procurorii în rechizitoriu despre Vlad Pascu

  • În noaptea de 13 spre 14 aprilie 2023 a deținut la domiciliul său din București, pentru consum propriu, mai multe comprimate de Oxicodonă (drog de mare risc) și Xanax (substanță activă-alprazolam -drog de risc), iar în noaptea de 18 spre 19 august 2023 a fost depistat de Poliție în Vama Veche, având în autoturism pentru consum propriu canabis și bromazepam. (Este noaptea în care tânărul a provocat tragedia de la 2 Mai).
  • În noaptea de 13 spre 14 aprilie 2023, Vlad Pascu a pus la dispoziția mai multor persoane locuința sa din București pentru consumul ilicit de droguri, oferind la discreție persoanelor prezente Oxicodonă, Xanax și Metamfetamină.
  • Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe fondul unor probleme emoționale survenite într-un context familial, în perioada de minorat (13 ani), a început să consume inițial droguri de risc, apoi droguri de mare risc, înconjurându-se de un anturaj compus din persoane de vârsta sa cu preocupări similare, dar și din persoane care îi furnizau o gamă variată de droguri – cannabis, cocaină, amfetamină, fentanil și oxicodonă.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: