Redactia.ro

Mihai, un tânăr cu sindromul Down, știe pe de rost Noul Testament. A luat bacalaureatul cu brio: ”Am învățat cu ajutorul lui Dumnezeu”

Mihai, un tânăr din Cluj, a uimit o țară întreagă după ce a mărturisit că știe Noul Testament pe de rost. Acesta a reușit să ia și bacalaureatul cu brio, în ciuda faptului că suferă de sindromul Down.

Povestea care a emoționat internetul

Un tânăr din Cluj a luat bacalaureatul cu media 6,83, în ciuda faptului că suferă de sindromul Down. Tânărul a trecut cu brio de examenul maturității și vrea să urmeze Facultatea de Teologie, visul său fiind acela de a sluji oamenii ca preot. Mihai este de părere că a luat bac-ul cu ajutorul lui Dumnezeu.

„Am învățat cu ajutorul lui Dumnezeu și al lui Iisus Hristos. Am învățat foarte mult, nimic nu e usor, omul funcționează cu mintea, nimic nu se face fără muncă. Am luat 5,20 la română, 6,75 la istorie și 8,55 la geografie, sunt fericit… Vreau să urmez acum Facultatea de Teologie, vreau să devin preot, pentru că îmi place să mă rog, să citesc și să scriu din Biblie”, a spus tânărul cu sindrom Down, în cadrul unei conferințe de presă.

Maria Moceanu, mama sa, spune despre fiul său că a lucrat în fiecare zi, pentru a reuși. Mama lui l-a sprijinit cât de mult a putut: „Munca noastra a fost să arătam că se poate, este o muncă în spate care nu se poate cuantifica… Cu ajutorul lui Dumnezeu și al muncii de zi cu zi am reușit…

Am lucrat acasă, după-amiaza, din clasa a I-a, am făcut rezumate, am conspectat, am adus de la școală caiete, am colaborat cu unii profesori, am fost eu la meditații la profesori. Munca de acasă l-a făcut să reușească. Eu, în adâncul sufletului, am știut că își va lua bacalaureatul. E o mare realizare, vreau să transmit părinților să nu renunțe, pentru că foarte multi părinți abandonează…Aș transmite societății: primiti-i în mijlocul vostru pe acești copii, sunt deosebiți! Aș spune părinților să lupte, să insiste și vreau să le transmit că prin muncă se poate ajunge la un final fericit. Copiii care pot trebuie susținui”, a spus mama sa.

Mihai știe pe de rost Noul Testament

Mama lui Mihai a mărturisit că fiul ei știe pe de rost Noul Testament și cei 150 de psalmi. Aceasta spune că al ei copil are o memorie foarte bună, iar înainte să poate vorbi, acesta știa slujba Sfintei Liturghii: „Mihai nu știa să vorbească, dar știa Liturghia pe de rost, la 12 ani știa toți Psalmii pe de rost, sunt 150 de psalmi, e o carte. Știe acum tot Noul Testament și o parte din Vechiul Testament. Noi am mers la biserica și tot ce ținea de slujbele de înm0rmântare, de botez, de cununii, Liturghie, de ceremonialul religios, cântecele, rugăciunile le știa…  Mi-ar plăcea să trăiască într-un mediu teologic, pentru că aici e pasiunea lui”, a mai spus Maria Moceanu.

Sursa- avereabisericii.ro

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri