Redactia.ro
Home » Știri » Ministerul Finanțelor a lansat patru noi emisiuni de titluri de stat

Ministerul Finanțelor a lansat patru noi emisiuni de titluri de stat

Ministerul Finanțelor a lansat patru noi emisiuni de titluri de stat

Românii pot subscrie de marţi, 2 aprilie, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, a anunţat, luni, Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%.

„Alternativa de economisire a Ministerului Finanţelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, astfel că, până în prezent, peste 20 de mii de români au investit în titluri de stat mai mult de 1,2 miliarde de lei”, precizează Ministerul Finanţelor Publice într-un comunicat.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 2 – 22 aprilie 2019 de la toate unităţile operative ale Trezoreriei Statului. Acest lucru este posibil în perioada 2 – 19 aprilie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română pentru mediul urban. În perioada 2 – 18 aprilie 2019 se pot cumpăra, tot de la oficiile operatorului poştal, din mediul rural

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fără plafon maxim individual de subscriere.

Titlurile de stat care sunt lansate în data de 2 aprilie 2019 sunt în formă dematerializată. Ele au valoare nominală de 1 leu.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

„Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate”, precizează Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul în care cupărătorul a decedat, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor. Aceștia trebuie să prezinte documentele legale care le atestă calitate.

Potrivit Ministerului Finanţelor, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni. Maturităţile vor fi stabilite în funcţie de interesul manifestat de investitori.

Citește și: Deficitul bugetar de pe primele două luni a scăzut cu 300 mil. lei față de 2018, la 5,2 miliarde lei

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini