Loredana Ionescu
Ion Iliescu, fostul președinte al României și figura centrală a Revoluției din 1989, a murit marți, 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. Dispariția sa aduce din nou în prim-plan unul dintre cele mai controversate capitole din istoria contemporană a țării: relația sa complicată și tensionată cu Nicolae Ceaușescu, liderul comunist înlăturat de la putere în decembrie 1989.
Cei doi au fost, timp de decenii, figuri emblematice în aparatul Partidului Comunist Român. Însă, în ciuda unei relații inițial apropiate, Nicolae Ceaușescu a ajuns să-l perceapă pe Iliescu drept un potențial rival, ceea ce a dus la marginalizarea acestuia cu mult înainte de izbucnirea Revoluției.
Moartea lui Ion Iliescu readuce în prim-plan relația tensionată cu Nicolae Ceaușescu
În anii ’60, Ion Iliescu era privit ca un „tânăr promițător” al partidului, ocupând funcții importante, precum șef al Departamentului de Propagandă al Comitetului Central și ministru pentru problemele tineretului între 1967 și 1971. Popularitatea sa în rândul cadrelor de partid, dar și simpatia pe care o stârnea în rândul tineretului comunist, i-au atras atenția lui Nicolae Ceaușescu.
În 1971, în urma unei vizite controversate în China și Coreea de Nord, Ceaușescu a început să adopte o linie ideologică dură, iar Iliescu, cunoscut pentru idei ceva mai reformiste, a fost considerat un risc politic.
Ca urmare, Nicolae Ceaușescu l-a îndepărtat pe Ion Iliescu din structurile centrale ale partidului, numindu-l în funcții județene: vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș (1971–1974) și apoi președinte al Consiliului Județean Iași (1974–1979). Această mutare a fost interpretată drept o tentativă de a-l „îngropa politic”, departe de ochii centrului de putere.
Tăcut în anii ’80, decisiv în 1989
După retrogradarea sa, Iliescu a rămas în funcții administrative și tehnice, evitând conflictele directe cu familia Ceaușescu. Deși nu s-a opus public regimului, numele său a fost menționat adesea ca parte a aripii nemulțumite din interiorul PCR, care considera că România derapează de la principiile marxismului inițial.
Când a început Revoluția din 1989, Iliescu nu făcea parte din conducerea PCR, dar avea în continuare legături cu structuri influente și o imagine curată în rândul intelectualilor și tehnocraților. În timpul evenimentelor din decembrie, s-a poziționat rapid ca alternativă la Nicolae Ceaușescu, apărând în fața populației și preluând conducerea Frontului Salvării Naționale după capturarea și executarea cuplului dictatorial.
Președinte după Ceaușescu, dar cu trecut comun
După Revoluție, Ion Iliescu a devenit figura-cheie a tranziției. A fost ales președinte al României în 1990, 1992 și 2000. În această perioadă, relația sa cu moștenirea lui Nicolae Ceaușescu a fost constant dezbătută. Pe de-o parte, el era cel care simboliza ruptura de regimul dictatorial; pe de altă parte, criticii i-au reproșat păstrarea în funcții a unor personaje cheie din fostul regim.
În fața acestor acuzații, Iliescu a susținut mereu că a fost „împins în plan secund” de Ceaușescu și că nu a avut nicio contribuție la abuzurile comise în anii ’80. A fost perceput, mai ales în anii ’90, ca un lider al continuității cu „față umană”, dar și ca un politician abil care a profitat de prăbușirea regimului pentru a prelua puterea cu legitimitatea aparentă a Revoluției.
Istoricii sunt împărțiți în privința relației dintre Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu. Unele analize sugerează că Iliescu ar fi fost parte a sistemului represiv, chiar dacă nu direct implicat în deciziile majore. Alte voci consideră că, dimpotrivă, a fost izolat de Ceaușescu tocmai pentru că nu se alinia complet liniei dure, iar Revoluția i-a oferit șansa de a reveni în prim-plan.
După 1989, Ion Iliescu a vorbit rar și cu precauție despre Nicolae Ceaușescu. A recunoscut, totuși, că a fost nemulțumit de „derapajele autoritare” ale fostului lider, dar a evitat să facă o condamnare radicală, susținând că „timpul istoric și societatea” au produs acea dictatură.
Moartea unui om cheie în tranziția post-comunistă
Ion Iliescu s-a stins din viață într-un spital din București, unde era internat de aproximativ două luni, din cauza unor complicații cardiace. Ultimii ani din viață și i-a petrecut departe de ochii publicului, într-un apartament situat în cartierul Primăverii – o locuință achiziționată în 1997 la un preț simbolic, în baza unei ordonanțe guvernamentale.
Deși s-a retras din viața politică activă, numele său a fost invocat constant în dosarele istorice, în special în cel al Revoluției, în care a fost inculpat, dar judecata nu a fost finalizată până la moartea sa.
Finalul unei relații care a marcat România
Moartea lui Ion Iliescu închide definitiv o epocă a României: perioada tranziției, începută cu răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu. Relația dintre cei doi lideri – când apropiată, când tensionată, când ruptă brusc – a fost una dintre axele centrale ale evoluției statului român în ultimele decenii.
Pentru unii, Iliescu a fost salvatorul României în 1989. Pentru alții, doar un alt produs al vechiului sistem, care a reușit să se reinventeze. În orice caz, relația lui Ion Iliescu cu Nicolae Ceaușescu rămâne una dintre cele mai studiate și controversate teme ale istoriei recente. Iar moartea sa redeschide inevitabil aceste dezbateri.
Sursa foto: Arhivă
