Momentul exact când discuția dintre Zelenski și Trump a degenerat. Ceea ce trebuia să fie o discuție diplomatică de rutină între Donald Trump și Volodimir Zelenski s-a transformat rapid într-un moment tensionat, cu implicații majore pentru politica internațională. Inițial, tonul convorbirii a fost unul cordial, cu Trump reiterând sprijinul SUA pentru Ucraina. Însă, atmosfera s-a schimbat brusc în momentul în care liderul de la Casa Albă a adus în discuție o „favoare” pe care ar aștepta-o în schimbul sprijinului american.
De la ce a pornit, de fapt, cearta dintre Trump și Zelenski
Întâlnirea dintre cei doi lideri a fost marcată de un schimb aprins de replici, în urma căruia Zelenski a părăsit Casa Albă fără a semna acordul privind mineralele, planificat inițial.
Conform Fox News, spiritele erau deja încinse înainte de întâlnirea celor doi din Biroul Oval. Administrația Trump prezentase deja un acord privind mineralele, dar acesta nu includea garanții de securitate pentru Ucraina.
Drept urmare, Zelenski mărturisise că nu poate semna un astfel de document cu SUA, fără asigurări clare împotriva unei noi invazii rusești. Aceste afirmații au stârnit furia lui Trump și a vicepreședintelui JD Vance. Trump i-a reproșat că Ucraina nu are alternative și că trebuie să accepte termenii impuși de SUA.
Liderul ucrainean, agitat din cauza afirmațiilor lui Trump și ale lui JD Vance
Momentul critic a fost atunci când Trump a distribuit vina pentru război în mod egal între Rusia și Ucraina. În acele clipe, Zelenski s-a înfuriat și s-a schimbat la față. „Au venit pe teritoriul nostru”, exprimându-și indignarea față de poziția lui Trump.
„Timp de patru ani, am avut un președinte care a vorbit dur despre Putin, dar Rusia tot a invadat Ucraina. Calea spre pace este diplomația”, a spus și Vance.
Zelenski a reacționat imediat, mai aprig: „Am semnat un acord de încetare a focului. După aceea, Rusia l-a rupt și ne-a atacat din nou. Despre ce fel de diplomație vorbești? Nu joc cărți. Sunt un președinte într-o situație de război”.
La final, Trump i-a spus lui Zelenski: „Fie veţi încheia o înţelegere, fie ne retragem, iar dacă ne retragem, vă veţi lupta. Nu cred că va fi frumos. u ai atuuri. Odată ce vom semna acel acord, veţi fi într-o poziţie mult mai bună. Dar nu te comporţi deloc recunoscător, iar asta nu este un lucru frumos. Am să fiu sincer. Nu este un lucru frumos. Vă jucați cu al treilea război mondial”, i-a mai reproşat Trump.
Zelenski spune că nu îi datorează scuze lui Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu și-a cerut scuze pentru disputa tensionată cu președintele Donald Trump, desfășurată vineri în Biroul Oval, în prezența presei. Cu toate acestea, într-un interviu acordat Fox News, el a afirmat că are încredere în posibilitatea de a repara relația dintre ei.
„Domnule preşedinte, credeţi că relaţia dumneavoastră cu preşedintele Trump după ziua de astăzi mai poate fi salvată?”, l-a întrebat pe Zelenski prezentatorul politic al Fox News, Bret Baier.
„Da, desigur, pentru că este vorba de mai mult decât nişte relaţii între doi preşedinţi. Este vorba de relaţii istorice, relaţii puternice între popoarele noastre. Şi de aceea am început întotdeauna prin a mulţumi poporului vostru din partea poporului nostru”, a spus Zelenski.
„Sunt foarte deschis, dar nu pot schimba atitudinea noastră ucraineană faţă de Rusia. Ei sunt ucigaşi pentru noi. Acest lucru este foarte clar pentru noi. America este prietenul nostru, Europa este prietenul nostru. Rusia este duşmanul nostru. Asta nu înseamnă că nu ne dorim pacea”, a mai adăugat liderul Ucrainei.