Roxana
Era o dimineață liniștită și plină de bucurie pe plaja din Republica Dominicană. Soarele strălucea pe cerul fără nori, iar valurile mării șopteau povești vechi pe nisipul auriu. Eu, Rosa, mă bucuram de fiecare clipă alături de John, soțul meu, sărbătorind cea de-a zecea aniversare a noastră de căsătorie. Atmosfera era perfectă, iar aerul cald tropical părea să îmi încălzească nu doar pielea, ci și sufletul.
Am tras adânc aer în piept și m-am uitat la John, care stătea întins pe un șezlong, zâmbind liniștit, cu ochii închiși și brațele odihnindu-se de-a lungul corpului. Razele soarelui se jucau pe chipul lui, iar părul îi strălucea sub lumina puternică. Îl priveam cu dragoste și am simțit cum inima îmi bate mai repede. Îmi aminteam de toate momentele frumoase pe care le împărtășiserăm în cei zece ani – de la zilele simple petrecute acasă la vacanțele spontane și aventurile care ne legaseră și mai strâns.
„John, cred că acum e momentul perfect să îți spun ceva important,” am spus, întorcându-mă spre el cu un zâmbet pe buze. Dar înainte să pot continua, am auzit pași rapizi pe nisip. O siluetă feminină, îmbrăcată într-un costum de baie alb, alerga spre noi, iar valurile păreau să se retragă în fața ei, ca într-un gest de respect.
Într-o clipă, femeia a ajuns lângă noi, s-a lăsat în genunchi și a rostit cu voce tremurândă: „John!”
Inima mi s-a oprit. Am simțit cum sângele îmi îngheață în vene și toate simțurile mi se ascuteau. Cine era ea și ce căuta aici? Am privit-o cu un amestec de confuzie și teamă. Era tânără, frumoasă, iar ochii ei mari, plini de emoție, erau fixați asupra soțului meu.
„Ești iubirea vieții mele. E timpul să încetezi să te prefaci și să-i spui adevărul, John. Vreau să fii doar al meu. Vrei să te căsătorești cu mine?” vocea ei era încărcată de speranță și disperare în același timp.
Încă nu-mi venea să cred ce vedeam. L-am privit pe John, căutând un răspuns în ochii lui. Fața lui se albiră, iar gura i se deschidea și închidea fără să scoată un sunet. În locul explicațiilor pe care le așteptam, el a început să râdă, un râs scurt și ciudat, aproape isteric.
M-am uitat cum s-a aplecat spre femeie și a ajutat-o să se ridice, îmbrățișând-o strâns. „Nu puteai să alegi un moment mai bun, nu-i așa?” a spus John, încă râzând.
Totul în jurul meu părea să se destrame. Lacrimile mi-au umplut ochii, iar bucuria pe care o simțisem cu câteva minute înainte s-a transformat într-o durere ascuțită. „Ce se întâmplă? John, cine este ea?” am întrebat, vocea mea tremurând de furie și tristețe.
John s-a întors spre mine, iar zâmbetul i s-a șters de pe față. A văzut lacrimile care îmi curgeau pe obraji și s-a apropiat de mine. „Rosa, îmi pare rău. Aceasta este Julia. Am fost colegi la universitate și… e doar o glumă,” a spus el, încercând să pară amuzat.
Julia a întins mâna spre mine, un zâmbet stânjenit pe chip. „Încântată să te cunosc, Rosa. Îmi pare rău dacă te-am speriat. E doar o farsă între prieteni,” a spus ea cu un chicotit nervos.
Am rămas încremenită, încercând să procesez totul. Inima mi se relaxa încet, dar furia mi se aduna în piept. „O farsă? Ai crezut că e amuzant să faci asta de față cu mine?” am întrebat, uitându-mă de la John la Julia.
John a zâmbit stânjenit și a dat din cap. „Îmi pare rău, iubito. A fost prostesc. Nu am vrut să te sperii.”
M-am ridicat și am lăsat să-mi scape un râs scurt, tremurător. „Aproape că am avut un atac de cord, John,” i-am spus, cu un amestec de ușurare și nervozitate. „Dar cred că acum e momentul să îți spun eu ceva.”
Am scos din buzunar o cutie mică de catifea și i-am pus-o în mână. Chipul lui John s-a luminat de curiozitate și, când a deschis cutia, a găsit o brățară delicată de argint cu un pandantiv în formă de piciorușe de bebeluș.
Ochii lui s-au mărit, iar zâmbetul care i s-a așternut pe față a fost de o puritate care mi-a topit orice resentiment. „Rosa, ești… noi… vom avea un copil?” a spus el, cu vocea plină de emoție.
Am dat din cap, lacrimile de bucurie curgându-mi pe obraji. „Da, vom avea un copil!”
John m-a luat în brațe și s-a rotit cu mine, râzând de fericire. „Sunt atât de fericit, Rosa! Te iubesc atât de mult.”
Julia, care privise scena cu o expresie de surpriză și apoi de admirație, s-a apropiat și ne-a zâmbit. „Felicitări, voi doi! Aș vrea să vă fac o poză pentru a imortaliza acest moment,” a spus ea, arătând spre telefonul ei.
Ne-am așezat unul lângă altul, John cu brațele în jurul meu, iar Julia a capturat imaginea care avea să rămână una dintre cele mai prețioase amintiri ale noastre. Când poza a fost făcută, m-am întors spre John, simțind cum inima mea se umple de dragoste și recunoștință.
„Așadar, vom fi părinți,” a spus John, zâmbind ca un copil. Și-a trecut degetele prin părul meu și mi-a sărutat fruntea.
Am închis ochii și m-am lăsat în voia momentului, simțindu-mă complet protejată și iubită. „Da, tati. Ești fericit?” l-am întrebat, deși răspunsul era evident.
El m-a privit cu o intensitate care mi-a tăiat respirația. „Nu am fost niciodată atât de fericit. Tu și acest copil sunteți totul pentru mine.”
Împreună, ne-am îndreptat înapoi spre hotel, cu inimile pline de speranță și cu mintea plină de planuri pentru viitor. Era clar că această călătorie nu fusese doar despre aniversarea noastră, ci despre începutul unui nou capitol în viața noastră. Acum, sub cerul înstelat și cu sunetul mării ca fundal, știam că aventura noastră abia începea.
