Roxana
O întâmplare trimisă pe adresa redacției de o cititoare care a preferat să rămână anonimă. Am păstrat relatarea aproape integral, schimbând doar numele băiatului implicat. Locul rămâne, la cererea ei, doar o comună din județul Călărași.
Era vară, undeva în jurul anului 2015, iar autoarea acestor rânduri avea atunci 14 sau 15 ani. Plecase pentru câteva zile „la țară”, într-o comună din județul Călărași, la tatăl ei, ca să petreacă timp cu el. În perioada aceea, spune ea, vorbea cu un băiat din sat. Ieșeau seara „pe linie”, cum se spune pe acolo la stradă: se plimbau, mâncau semințe sau stăteau de povești la barul satului.
Într-o seară s-a făcut miezul nopții și cei doi au hotărât să plece. Băiatul urma să o conducă întâi pe ea acasă, apoi să meargă spre casa lui. Drumul ducea pe o străduță ocolitoare, cu doar câteva case. La un gard, un bărbat în vârstă stătea cu coatele sprijinite, privind în stradă.
„L-am văzut, dar cum eu nu prea cunoșteam oamenii în vârstă de acolo, n-am luat în seamă”, povestește cititoarea.
Când au ajuns în dreptul lui, bărbatul a vorbit. I se va spune în continuare F băiatului, pentru a-i păstra anonimatul.
— „Ce faci, mă, F? Dă-mi și mie o țigară, băiatul meu.”
Băiatul a băgat mâna în buzunar, deși avea pachetul la el, și a răspuns:
— „Nu am, nene, țigări. Când mă întorc cumpăr și îți aduc.”
Bărbatul a închis scurt discuția:
— „Hai, bine. Mai bine spune că nu vrei să mi dai.”
F nu a mai spus nimic. Au pornit mai departe. Abia după ce trecuseră doi-trei metri de gard, băiatul i-a aruncat un singur cuvânt: „Fugi.” La mirarea ei, a adăugat: „Omul ăla e mort de doi ani de zile.”
Au luat-o amândoi la fugă. „Nici nu știu cum am ajuns în curtea mea așa repede”, recunoaște ea.
Țigla care se mișca
În curte, mama vitregă i-a văzut speriați și i-a întrebat ce s-a întâmplat. După ce a ascultat povestea, le-a spus să rămână în casă până cântă cocoșul, să nu mai iasă, să se închine și să spună „Tatăl Nostru”. Așa au și făcut. S-au adăpostit în „sală”, camera din mijloc din care se intra în celelalte încăperi.
Stând pe o canapea, fata a început să audă țigla de pe casă mișcându-se. La început a crezut că e o pisică sau găinile vecinei, care mai săreau pe acoperiș dinspre cotețul de lângă gardul din spate. Dar sunetul a devenit prea apăsat, ca și cum cineva ar fi călcat acolo, sus.
Curioasă din fire, a ieșit afară, în ciuda rugăminților băiatului de a rămâne în casă. S-a dus pe iarbă, lângă perete, ca să poată vedea acoperișul. „Din senin, inima mi-a stat în piept”, spune ea.
Bărbatul de la gard era sus, pe casă. Râdea spre ei și arunca jos bucăți de țiglă.
A început să-și strige tatăl. Au ieșit toți trei — tatăl, mama vitregă și băiatul. Detaliul cel mai tulburător, susține cititoarea, este că numai ea îl vedea acolo, sus. Ceilalți vedeau doar bucățile de țiglă care cădeau la picioarele ei. Tatăl a închinat-o și a băgat-o în casă. În seara aceea, de frică, a dormit lângă el.
Crucea de la cimitir
Cititoarea spune că, de atunci, n-a mai trecut niciodată pe acea stradă. Dar nu putea crede ce auzise — că bărbatul ar fi mort —, așa că s-a dus la cimitir și i-a căutat crucea. A găsit-o: omul murise, într-adevăr, cu doi ani în urmă.
Mai târziu a aflat că nu erau primii. În sat se vorbea că bărbatul „le mai apărea” și altor tineri, la același gard, cerându-le țigări. Mulți spuneau că dacă îi dădeai, nu îți făcea nimic și nu îți mai ieșea în cale altădată. Dar dacă îl refuzai, „venea după tine” și te speria.
Așa fusese, după spusele lor, și în viață: un om dificil care, dacă era refuzat, începea să înjure sau să vorbească urât.
Sursă: relatare păstrată anonimă, comună din județul Călărași, culeasă în mai 2026. Redacția publică această întâmplare ca mărturie a unui cititor și nu își asumă confirmarea aspectelor relatate.
