Ai spune că frumusețea este un atuu neprețuit, însă pentru această femeie este coșmarul vieții ei. Maria Buchan, o tânără de 33 de ani, spune că frumusețea este pentru ea un impediment mai degrabă decât un motiv de fericire. De ce? Nu se poate angaja nicăieri.
Motivul ciudat pentru care nu se poate angaja nicăieri
Este mamă a opt copii și e șomeră, pentru că nu poate găsi niciun loc de muncă stabil. Maria spune că de vină ar fi calitățile fizice, din cauza cărora nu este luată în serios.
Până acum ea a trăit de pe urma unui ajutor social în valoare de 2.500 de lire, însă de câteva luni acesta s-a redus. A fost nevoită așadar să-și caute un loc de muncă pentru a-și putea susține familia.
Care e profesia ei
Culmea e că Maria este de profesie mecanic, iar locul de muncă ideal pentru ea ar fi într-un service auto. Numai că nimeni nu-i dă vreo șansă să dovedească ce știe. „Nu vor, de fapt, să mă angajeze acolo, au alte intenții cu mine. Cred că sunt doar niște perverși. Avem femei în poliție, în armată, dar bărbații ne văd numai ca pe simboluri sexuale” a declarat, dezamăgită, tânăra.
Marie nu se dă bătută și este hotărâtă să își caute în continuare un serviciu, avertizându-i pe bărbați că nu vor putea profita de ea. „Mă străduiesc foarte tare. Dacă mi-ar da cineva o șansă, aș dovedi că mă pot descurca. Știu exact ce fac” a încheiat tânăra mamă.
Citește și Au încremenit de frică când și-au dat seama ce mașină furaseră. Ce au făcut hoții apoi