Grigore Madalina
Cazul Caracal continuă să răscolească România, chiar și la aproape șase ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu. Dosarul a devenit un simbol al neputinței instituțiilor statului, al haosului din sistemul 112 și al durerii unor familii care nici astăzi nu au primit răspunsuri clare. În centrul tragediei se află un nume care a îngrozit o țară întreagă: Gheorghe Dincă.
Condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru omor, trafic de persoane și profanare de cadavre, Dincă continuă să susțină din spatele gratiilor că ar fi fost victima unui complot. În penitenciar, comportamentul lui rămâne la fel de controversat ca întreaga anchetă.
Recent, un deținut care a împărțit celula cu „monstrul din Caracal” a decis să vorbească public despre comportamentul și declarațiile acestuia.
Cum a început tragedia: 112, greșeli uriașe și ore pierdute
Pe 24 iulie 2019, Alexandra Măceșanu, o tânără de doar 15 ani, a sunat disperată la 112, spunând că a fost răpită, lovită și sechestrată într-o casă din Caracal. Au fost trei apeluri consecutive, în care fata cerea ajutor și descria detalii din locul unde se afla.
Intervenția autorităților a fost una catastrofală. Poliția a ajuns la poarta lui Dincă abia după 19 ore, din cauza neînțelegerilor dintre STS, Poliție și procurori, a mandatelor cerute și a localizărilor greșite. În acest timp, Alexandra repeta:
„Vine, vine… nu mai pot…”
A doua victimă atribuită lui Dincă, Luiza Melencu, dispăruse cu două luni înainte, în aprilie 2019, în timp ce se întorcea de la școală. Nici până azi familia ei nu a primit un răspuns cert despre ce s-a întâmplat cu ea.
„Te sperii când îl vezi” – cum îl descriu deținuții pe Dincă
Fostul coleg de celulă a mărturisit că Gheorghe Dincă impune teamă încă de la prima vedere.
„Mi se pare un om dur, te sperii așa de el când îl vezi. (…) Mie unul nu, dar au fost deținuți care s-au speriat de el.”
Potrivit acestuia, Dincă are o privire rece, fără emoții, iar comportamentul lui îi face pe mulți să se simtă inconfortabil. Uneori pare că trăiește într-o lume paralelă.
„Parcă s-a și deplasat psihic de realitate, a luat-o un pic rindeaua.”
Discuțiile din celulă: Dincă neagă tot
Deținutul a povestit că a discutat direct cu Gheorghe Dincă despre faptele pentru care acesta a fost condamnat. Răspunsul ar fi fost același de fiecare dată.
„L-am întrebat despre faptă, dacă este a lui. El a spus că nu este a lui, că nu are nicio treabă.”
Fostul coleg spune că Dincă își susține nevinovăția cu o convingere care, pentru cei din jur, este fie înspăimântătoare, fie semnul unei dereglări evidente.
În primii ani ai anchetei, Dincă declara că ar fi răpit fetele, dar că nu el le-ar fi ucis. A recunoscut parțial, apoi și-a schimbat declarațiile de mai multe ori. Însă, potrivit fostului coleg, în ultimii ani a ajuns într-un punct în care neagă totul.
„Nu spunea niciodată că ar fi făcut ceva cu fetele. Tot timpul spunea că este la pușcărie degeaba, că nu ar fi făcut nimic cu fetele, că nu le-a cunoscut, că nu are nicio treabă cu acele fete.”
Casa lui Dincă, locul unde ancheta s-a blocat
În curtea lui Dincă au fost găsite resturi osoase, fragmente arse, cenușă și obiecte personale atribuite fetelor. Expertizele ADN, controversele legate de probe, acuzațiile de manipulare și lipsa unor corpuri ale victimelor au generat un val imens de suspiciuni în societate.
Casa a devenit un simbol al ororii, iar astăzi este lăsată în paragină, îngropată în iarbă și în zăpadă, abandonată ca un memento al eșecului statului.
Dincă în penitenciar: între tăcere, negare și teamă
Detinutul care a împărțit celula cu el spune că Dincă nu are remușcări vizibile, nu vorbește despre victime, nu își exprimă regretul. Pare mai degrabă preocupat să convingă pe toată lumea că ar fi nevinovat.
Această atitudine îi neliniștește pe cei din jur.
În penitenciar, „monstrul din Caracal” este văzut ca un om imprevizibil, greu de „citit” și greu de controlat, motiv pentru care mulți deținuți preferă să-l evite.
