Consultările de luni de la Palatul Cotroceni dintre președintele Nicușor Dan și principalele partide parlamentare au conturat tot mai clar liniile viitoarei formule de guvernare. După discuțiile purtate cu liderii politici, devine evident că refacerea unei coaliții între PSD și PNL are șanse foarte mici, iar ideea unui guvern tehnocrat nu beneficiază, cel puțin momentan, de sprijin politic suficient.
Fiecare partid a venit la consultări cu propriile condiții și linii roșii, iar diferențele dintre formațiuni par în continuare greu de conciliat.
PSD vrea să rămână la putere, dar fără Ilie Bolojan
Prima delegație care a intrat la consultări a fost cea a Sorin Grindeanu și a Partidului Social Democrat. După aproximativ 30 de minute de discuții cu președintele Nicușor Dan, liderii PSD au transmis că partidul dorește să rămână la guvernare și nu exclude refacerea unei majorități.
Totuși, social-democrații au anunțat clar că nu mai acceptă varianta unui guvern condus de Ilie Bolojan. În același timp, PSD a exclus și orice formulă de alianță care ar depăși zona partidelor considerate pro-occidentale.
„PSD a transmis punctele de vedere pe care dumneavoastră le ştiţi şi poziţia Partidului Social Democrat pentru a înainta, pentru a găsi soluţii, pentru a avea un guvern care să aibă puteri depline şi care să fie votat”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul consultărilor.
Liderul PSD a spus că poziția partidului este influențată inclusiv de votul din Parlament prin care Guvernul Bolojan a fost demis.
„Principalele reguli sau principii pe care noi nu le vom încălca sunt: ceea ce ne-au spus membrii, şi anume că nu mai putem avea un guvern cu Ilie Bolojan prim-ministru”, a afirmat Grindeanu.
AUR cere mandatul pentru formarea noului Guvern
Delegația George Simion a venit la Cotroceni cu mesajul că AUR își asumă intrarea la guvernare. Alături de Petrișor Peiu și Dan Dungaciu, liderul AUR a cerut oficial mandatul pentru formarea Executivului.
„Suntem al doilea partid politic din Parlament și, de departe, primul partid în simpatiile românilor. Astăzi am cerut mandat pentru formarea noii guvernări”, a declarat George Simion după consultări, potrivit PRO TV.
Liderul AUR a readus în discuție și varianta alegerilor anticipate, pe care o consideră o soluție democratică pentru depășirea actualului blocaj politic.
PNL exclude orice colaborare cu PSD
Poziția Partidul Național Liberal a fost una la fel de fermă. Delegația liberală condusă de Ilie Bolojan a transmis că PNL nu va mai participa la un guvern alături de PSD și nici nu va susține un premier tehnocrat sprijinit de social-democrați.
„Partidul Național Liberal nu va mai susține un Guvern în care se va regăsi și Partidul Social Democrat. De asemenea, nu va susține un premier tehnocrat care va fi susținut de Partidul Social Democrat”, a declarat Ilie Bolojan.
Liberalii susțin că actuala criză politică a fost provocată de moțiunea de cenzură inițiată de PSD cu sprijinul AUR și consideră că o nouă colaborare între cele două mari partide nu mai este posibilă.
USR respinge atât PSD, cât și ideea unui premier tehnocrat
Și Uniunea Salvați România a transmis un mesaj clar la finalul consultărilor. Liderul partidului, Dominic Fritz, a spus că USR nu mai vede posibilă o guvernare alături de PSD.
„După ce PSD a făcut această majoritate cu partidul extremist AUR, nu mai există o bază de încredere care ne-ar permite să intrăm într-un nou guvern cu PSD”, a declarat Dominic Fritz.
USR susține varianta unei coaliții pro-europene de dreapta alături de PNL și UDMR, însă fără PSD majoritatea parlamentară este dificil de obținut.
În același timp, USR respinge și ideea unui executiv tehnocrat.
„Noi nu vom putea susţine un guvern tehnocrat, care doar ar sparge relaţia între responsabilitate politică şi putere politică”, a mai afirmat liderul USR.
UDMR exclude orice formulă susținută de AUR
UDMR a transmis, la rândul său, că nu va susține un guvern care depinde de AUR.
Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a declarat că soluția corectă ar fi formarea unei majorități parlamentare stabile și transparente, capabile să susțină reformele necesare în perioada următoare.
„Varianta cea mai corectă ar fi să existe în spatele guvernului o majoritate parlamentară transparentă şi solidă”, a spus Kelemen Hunor după consultări.
UDMR nu a avansat până acum un nume pentru funcția de premier și nici nu a susținut oficial vreuna dintre variantele discutate în ultimele zile.
Varianta unui premier tehnocrat rămâne pe masă
În condițiile în care partidele par blocate în propriile condiții și veto-uri politice, la Palatul Cotroceni continuă discuțiile privind o posibilă soluție tehnocrată.
Surse politice susțin pentru PRO TV că numele vehiculate pentru funcția de premier tehnocrat sunt Delia Velculescu și Radu Burnete.
Totuși, după pozițiile exprimate luni de PNL și USR, devine tot mai clar că un astfel de Executiv ar avea dificultăți serioase în obținerea sprijinului parlamentar necesar pentru învestire.
Sursa foto: Arhivă






















