Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat miercuri că va solicita explicaţii oficiale din partea autorităţilor, în legătură cu modul în care a fost gestionat cazul lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că şi-a ucis fosta parteneră şi a dat foc locuinţei în care a comis crima. Cazul, produs în judeţul Mureş, a stârnit puternice reacţii publice, mai ales după apariţia informaţiilor conform cărora autorităţile ar fi întârziat introducerea unui mandat de arestare într-o bază naţională de date esenţială.
Declaraţia şefului statului vine în contextul în care Emil Gânj este căutat fără succes de mai bine de 20 de zile, iar lipsa rezultatelor concrete în această anchetă a fost pusă de mai mulţi activişti şi jurnalişti pe seama unor erori administrative grave.
Centrul acuzaţiilor vizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, care, potrivit relatărilor din presă, nu ar fi introdus în sistemul naţional de evidenţă un mandat de arestare emis pe numele lui Emil Gânj încă din luna februarie 2024. Mandatul fusese emis pentru încălcarea unui ordin de protecţie, dar autorităţile l-au înregistrat în sistem abia după comiterea faptei de omor, în iulie 2025.
Această întârziere majoră a ridicat semne de întrebare privind eficienţa şi responsabilitatea poliţiei în tratarea cazurilor de violenţă domestică. Surse apropiate anchetei susţin că IPJ Mureş nu a fost supus niciunei anchete interne până în prezent.
Reacţia preşedintelui Nicuşor Dan: „Mi-o notez. Dacă e adevărat, e grav”
Întrebat de jurnalişti dacă are de gând să ceară explicaţii Guvernului şi Ministerului Afacerilor Interne pentru acest caz, preşedintele Nicuşor Dan a declarat:
„E o informație pe care nu o aveam, mi-o notez. Dacă e așa înseamnă că cineva a greșit. Acum că mi-ați spus, da. (cere explicații n.r.)”, a declarat Nicușor Dan, răspunzând întrebărilor presei.
Declaraţia sa a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă, în care şeful statului a fost vizibil surprins de informaţia legată de mandatul ignorat timp de luni de zile. În context, preşedintele a precizat că va solicita lămuriri ministrului de Interne şi premierului.

Nicio anchetă anunţată oficial la IPJ Mureş
În ciuda presiunii publice şi a gravităţii cazului, până la acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu a anunţat nicio măsură disciplinară sau investigaţie administrativă în cadrul IPJ Mureş. Situaţia este cu atât mai tensionată cu cât activiştii pentru drepturile victimelor violenţei domestice cer măsuri clare, răspundere instituţională şi o anchetă transparentă.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis în urmă cu câteva zile că echipele de căutare sunt active, dar nu a oferit explicaţii concrete legate de presupusa întârziere în procesarea mandatului. De asemenea, nu a răspuns întrebărilor privind o eventuală răspundere a ofiţerilor din cadrul IPJ care au gestionat cazul lui Gânj înainte de comiterea crimei.
Emil Gânj, dat dispărut de aproape trei săptămâni, este acuzat că şi-a ucis fosta iubită, după ce a incendiat locuinţa în care se afla victima. Bărbatul avea deja antecedente legate de violenţa domestică şi era sub incidenţa unui ordin de protecţie, încălcat în mod repetat. Judecătoria Luduș emisese în februarie 2024 un mandat de arestare preventivă, însă acesta nu a fost introdus în sistemul naţional la timp.
Acest fapt a permis, practic, ca Gânj să rămână liber luni de zile, fără ca autorităţile din alte judeţe sau structurile MAI să aibă cunoştinţă de mandatul existent. Aflat în libertate, suspectul a ajuns să comită o crimă violentă care, în opinia multora, putea fi evitată.
Sursa foto: Arhivă




















