Mirela Loșniță
Noaptea în care Flynn mi-a cerut divorțul, am știut că ascunde ceva. Dar nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ceea ce aveam să descopăr atunci când am decis să-l urmăresc. Lumina serii se strecura blând în apartamentul nostru, îmbrăcând pereții în nuanțe aurii. Priveam o fotografie cu noi doi în ziua nunții noastre. Flynn mă ținea strâns în brațe, iar ochii lui sclipeau de afecțiunea profundă pe care credeam că o vom împărtăși pentru totdeauna. Întotdeauna fusese sprijinul meu, prezența constantă în viața mea, mereu răbdător, cald și atent.
În cei aproape cinci ani de căsnicie, construisem o viață care părea perfectă pentru toți cei care ne cunoșteau
Flynn muncea mult ca avocat, dar ne rezervam întotdeauna timp unul pentru celălalt. Weekendurile noastre erau sacre, pline de mici aventuri, conversații târzii și duminici leneșe în fața televizorului, urmărind aceleași seriale pe care le știam deja pe de rost. Mă simțeam mereu în siguranță lângă el, știind că, orice s-ar întâmpla, vom înfrunta totul împreună.
Dar, recent, ceva se schimbase. Flynn începuse să vină acasă tot mai târziu, iar căldura lui dispăruse, răbdarea se subțiase vizibil. Mă evita, invocând „ore suplimentare” sau „ieșiri cu prietenii”, dar explicațiile lui sunau goale. Într-o noapte, întinși în pat, tăcerea dintre noi devenise insuportabilă.
— Flynn, se întâmplă ceva? Ești… diferit, am spus încet, căutându-i privirea.
A oftat și a evitat să mă privească
— Doar stres la muncă, Nova. Putem să nu discutăm despre asta acum?
— Dar te-ai îndepărtat de mine de săptămâni întregi. Vreau doar să înțeleg… să te ajut, dacă pot.
S-a întors cu spatele la mine, trăgând pătura peste umeri.
— Nu e nimic de spus, a murmurat, vocea lui rece, finală.
Am întins mâna spre el, dorind să umplu distanța care creștea între noi. Dar el s-a retras și mai mult, închizându-se complet în lumea lui.
În acea noapte, am rămas trează, învăluită în întrebări. Oare făcusem ceva greșit? Era doar stres? Sau îmi ascundea ceva ce nu eram pregătită să aflu?
În săptămânile următoare, tensiunea dintre noi s-a amplificat. Flynn devenea iritat din orice motiv minor.
— Poți, te rog, să nu mai lași cărțile împrăștiate peste tot? a zis într-o seară, privindu-mă cu iritare.
Am clipit surprinsă.
— E doar o carte, Flynn. O pot muta.
A doua zi, altceva.
— De ce coșul de rufe este încă pe hol? a întrebat tăios, tonul lui făcându-mă să tresar.
Am respirat adânc, încercând să-mi păstrez calmul.
— Flynn, ce se întâmplă? Ești tot timpul tensionat. Te rog, vorbește cu mine.
Dar el doar a oftat și și-a întors privirea. Tăcerea lui devenise un zid insurmontabil între noi.
Într-o vineri seară, am hotărât că nu mai pot îndura această incertitudine.
— Flynn, simt că mă îndepărtezi. Dacă există ceva ce trebuie să știu, spune-mi acum, am zis, cu vocea tremurândă.
M-a privit exasperat.
— Nova, nu mai pot. În fiecare zi, aceleași întrebări! Știi cât de obositor este să mă simt mereu interogat și judecat?
— Judecat?! Eu doar vreau să înțeleg! Nu mai ești același!
Și-a trecut mâna prin păr, ochii lui goi de orice emoție.
— Nu mai pot, Nova. Nu mai am energia să continui această căsnicie. Sunt… obosit.
— Ce vrei să spui cu asta? am întrebat, simțind un nod în gât.
A privit în jos, oftând.
— Vreau un divorț.
Cuvântul a lovit ca un pumn în stomac
Stăteam nemișcată, simțind cum lumea mea se destramă în fața ochilor.
A doua zi dimineață, Flynn a plecat, împachetându-și în grabă câteva lucruri și lăsându-mi doar explicații vagi. Am rătăcit prin apartamentul gol, derulând amintiri și căutând indicii despre ceea ce se întâmplase cu adevărat.
Într-o seară, ochii mi-au căzut pe vechiul lui laptop, uitat pe un raft. Știam că nu ar fi trebuit, dar disperarea m-a împins să-l deschid. Am început să-i scanez mesajele, căutând orice care să-mi ofere răspunsuri. Așa am găsit o conversație cu cineva salvat în telefon sub numele de „Dragoste”.
Inima îmi bătea nebunește în timp ce citeam schimbul de mesaje. Erau intime, pline de afecțiune și planuri.
Flynn nu lucrase până târziu și nici nu se întâlnise cu prietenii. Confida altcuiva, cineva care nu eram eu.
Un mesaj îmi atrase atenția: „Ne vedem mâine seară la ora 19, același loc. Nu mă lăsa să aștept, dragule.”
Mi-am luat cheile și am condus până la cafeneaua unde obișnuiam să mergem în fiecare vineri. Am așteptat, cu sufletul la gură, să văd cine era „Dragoste”.
Flynn a intrat, privindu-se în jur cu nerăbdare. Inima mi s-a strâns când am văzut figura care i s-a alăturat.
Nu era o femeie
Era Benji, cel mai bun prieten al lui Flynn.
Am rămas înmărmurită, privindu-i cum se îmbrățișează cu o intimitate care depășea prietenia. În ochii lui Flynn era căldura și fericirea pe care nu o mai văzusem de luni întregi.
Totul avea acum sens. Distanța, furia, tăcerea. Flynn era îndrăgostit… de Benji.
În zilele ce-au urmat, am trăit într-o stare de amorțeală, încercând să înțeleg tot ce se întâmplase. Și apoi, într-o seară, am primit un mesaj de la el: „Nova, putem vorbi? Îți datorez o explicație.”
Ne-am întâlnit în parcul unde obișnuiam să ne plimbăm. Flynn arăta obosit, mai bătrân, ca și cum greutatea secretelor lui îl copleșise.
— Nova, îmi pare rău. Nu am vrut niciodată să te rănesc, mi-a spus, vocea lui tremurând.
— Ai fi putut să-mi spui adevărul, am murmurat, simțind lacrimile amenințând să curgă.
A clătinat din cap.
— Mi-a fost frică. M-am mințit pe mine însumi atât de mult timp… și ți-am făcut și ție același lucru.
Am rămas în tăcere, amândoi jelind viața pe care o pierdusem. Dar într-un fel, știam că acest adevăr dureros ne eliberase pe amândoi.
Flynn a plecat din oraș împreună cu Benji. Și, pe măsură ce zilele treceau, am început să mă vindec. Am găsit o forță interioară pe care nu știam că o am. Și, pentru prima dată după mult timp, am simțit că voi fi bine.
