Georgescu Dragos
O bătrână cu copii înstrăinați decide să le joace o farsă crudă pentru a vedea cine dintre ei este suficient de vrednic pentru a-i moșteni averea. Agatha Stones era pe moarte și știa asta. Femeia de 83 de ani născuse patru copii înainte ca soțul ei, Rodney, să treacă în neființă.
Cu toate acestea, copiii ei deveniseră adulți și plecaseră de acasă pentru a-și începe propriile vieți. Ar fi trebuit să fie mândră de acest lucru, însă Agatha simțea exact contrariul. Asta pentru că toți copiii ei deveniseră interesați aproape exclusiv de lucruri materiale, neglijând emoțiile importante, precum dragostea. În goana lor după bani, își pierduseră o mare parte din umanitate.
Agatha îi învățase în copilărie valori morale solide, precum bunătatea, iubirea, simpatia și empatia, însă nimic din toate acestea nu mai conta în fața banilor — lucrul pe care îl urmăreau cu toții. Pe lângă asta, toți cei patru copii ai ei uitau mereu să o sune. Sau cel puțin, asta îi spuneau de fiecare dată când îi confrunta.
„A fost mult de lucru cu afacerea, mamă,” spunea fiul cel mare, Brian.
„Mi-a scăpat din minte, dar chiar voiam să te sun să văd cum mai ești,” spunea Sally, a doua născută.
John și Mary, gemenii care lucrau amândoi ca jurnaliști, găseau tot timpul scuze, fie legate de programul aglomerat, fie de munca în străinătate.
Brian și Sally erau în jur de 50 de ani și aveau familii proprii, astfel încât, dacă afacerile nu îi țineau ocupați, responsabilitățile lor familiale o făceau.
Agatha ar fi vrut însă ca măcar să-i ofere oportunitatea de a petrece mai mult timp cu nepoții ei. Sally avea doi copii, iar Brian avea unul. John și Mary erau în jur de 30 de ani și încă nu se așezaseră la casa lor. Faptul că păreau nepăsători în legătură cu trecerea timpului o îngrijora pe Agatha, dar știa că nu apreciau când le aducea subiectul în discuție.
Agatha era conștientă că fiecare dintre copiii ei încerca doar să-și construiască o carieră bună și spera că vor rămâne oameni buni, cu inimi pline de calități pozitive. Totuși, o durea faptul că niciunul dintre ei nu se deranja să o viziteze, măcar pentru a petrece timp împreună și a recupera timpul pierdut. Într-o zi, s-a plâns despre asta prietenei ei, Sharon.
„Nu înțeleg de ce copiii ăștia nu vor să se întoarcă acasă ca să petreacă timp cu mine,” spuse ea. „Și au scuze aparent importante, așa că nu știu cum să le explic.”
„Asta te frământă?” întrebă Sharon.
„Știu că mereu au fost așa, dar acum e mai evident și avocatul meu mi-a cerut să-mi scriu testamentul,” răspunse Agatha cu tristețe.
„Îmi imaginez că asta e un lucru rău?” întrebă Sharon.
„Da, așa e,” spuse Agatha. „Nu știu cum să împart puținul pe care îl am între toți cei patru copii ai mei. Și mai e și problema de a ști exact cine merită cu adevărat.”
„Știu ce poți face pentru a determina asta,” spuse Sharon cu mândrie.
„Să auzim,” spuse Agatha reticentă, înainte ca vecina și prietena ei să-i propună un plan viclean.
Câteva zile mai târziu, Agatha se îmbolnăvi brusc și fu internată din cauza unui presupus atac de cord. Cu toate acestea, nimic nu se schimbă, iar niciunul dintre cei patru copii nu o vizită.
După câteva zile, toți cei patru copii au primit un mesaj în care li se spunea că Agatha a murit. În câteva ore, toți au ajuns la casa mamei lor pentru a discuta cum vor împărți moștenirea.
„Puteți să încetați cu toate astea și să vă concentrați pe ceea ce ne-a adus împreună — moartea mamei noastre iubite!” strigă la un moment dat Mary, fiica cea mai mică. A urmat o scurtă pauză după ieșirea ei, dar, imediat ce liniștea a fost întreruptă de sunetul unui telefon, au revenit la discuțiile despre împărțirea averii mamei.
Fără ca ei să știe, prietena Agathei, Sharon, asculta conversația lor și, după câteva minute, intră în sufrageria unde se aflau toți, pentru a le spune că era timpul să-și ia rămas-bun de la mama lor. Brian, fiul cel mai mare, intră primul. Dar când intră în cameră, nu văzu un sicriu, ci o văzu pe mama lui, vie și nevătămată.
Ea îi povesti despre planul prietenei ei, dar Brian nu reuși să înțeleagă sensul acestei farse extreme. Agatha îi spuse câteva lucruri încurajatoare și despre cum fericirea poate exista și fără bani. După discuția lor, ea îi ceru să părăsească încăperea fără a spune nimic celorlalți despre ce se întâmplase. Aceeași situație s-a repetat cu Sally, iar apoi cu John, care ieși plângând.
În acel moment, Mary, care nu reușise să afle nimic de la frații ei după ce au ieșit din cameră, începu să suspecteze că ceva era în neregulă.
Când intră în cameră și își văzu mama vie și nevătămată, țipă de fericire și alergă în brațele ei. „Am crezut că te-am pierdut,” suspină ea. „Cum e posibil asta?” Era șocată și fericită că mama ei era în viață, iar acest lucru îi arătă Agathei că Mary era cea care simțea cel mai mult durerea legată de moartea ei.
„Dacă ar fi să decid rapid cine va primi toate bunurile mele, ar fi Mary,” le spuse Agatha mai târziu.
„Dar cred în voi toți, așa că sper că asta v-a învățat o lecție.” Nimeni nu răspunse pentru o perioadă lungă de timp, pe măsură ce reflectau asupra modului în care acționaseră în trecut.
„Pentru că am încredere în capacitatea voastră de a vă schimba, voi împărți averea în mod egal între voi toți.”
Acea zi le-a schimbat viața celor patru copii, iar ei au început să sune mai des și să o viziteze pe Agatha în weekenduri.
Când au venit sărbătorile, le-au petrecut împreună, ca o mare și fericită familie, făcând-o pe Agatha foarte mândră. Bătrâna a murit 15 ani mai târziu, iar așa cum promisese, averea ei a fost împărțită între toți copiii. Ulterior, copiii Agathei au decis împreună să o onoreze pe mama lor folosindu-i averea pentru a construi un adăpost în care oamenii mai puțin norocoși să poată veni pentru a sărbători sărbătorile împreună.
