Roxana
Într-o dimineață liniștită de primăvară, domnul Lewis, directorul unei școli primare dintr-un orășel american, observa cu atenție elevii din cantina școlii. Printre zâmbete și râsete, privirea i-a fost atrasă de Mia, o fetiță de 9 ani, cunoscută pentru firea ei retrasă și comportamentul exemplar. Ceva în atitudinea ei părea diferit în acea zi.
Mia, cu părul împletit în codițe strânse cu fundițe albastre, se mișca discret printre mese, adunând resturi de mâncare neatinse: un sandviș ambalat, un măr, o cutie de lapte nedesfăcută. Le introducea cu grijă în rucsacul ei mic, aruncând priviri rapide în jur, de parcă se temea să nu fie observată.
Îngrijorat, domnul Lewis s-a apropiat de ea și, cu o voce blândă, a întrebat-o:
— Mia, draga mea, de ce pui mâncarea aceea în rucsac?
Fetița a ezitat, evitând privirea directorului, apoi a murmurat:
— Mama mea muncește foarte mult, dar uneori nu avem suficientă mâncare acasă.
Directorul, cu ani de experiență în lucrul cu copiii, a simțit că răspunsul ei ascundea mai mult decât spunea. Intuiția îi spunea că există o poveste nespusă în spatele acțiunilor Miei.
În acea seară, după terminarea orelor, domnul Lewis a decis să o urmărească discret pe Mia pentru a înțelege mai bine situația. A observat cum fetița nu a luat drumul spre casă, ci s-a îndreptat spre o zonă mai puțin frecventată a orașului, unde se afla o casă veche, aparent abandonată.
Cu pași mici și hotărâți, Mia s-a apropiat de ușa casei, a așezat mâncarea în fața acesteia, a bătut de două ori și s-a retras rapid după colțul clădirii. Câteva momente mai târziu, ușa a scârțâit și s-a deschis încet.
Din umbră a apărut un bărbat în vârstă, cu haine ponosite și o privire obosită. A văzut mâncarea lăsată pe prag, a oftat adânc și a ridicat-o cu recunoștință evidentă. Ochii lui căutau în jur, dar Mia rămăsese ascunsă, dorind să-și păstreze anonimatul.
Domnul Lewis a realizat atunci că Mia nu aduna mâncarea pentru ea sau familia ei, ci pentru a ajuta pe cineva aflat în nevoie. Impresionat de altruismul și maturitatea fetiței, a decis să intervină pentru a o sprijini în demersul ei.
A doua zi, a invitat-o pe Mia în biroul său și i-a spus:
— Am văzut ce ai făcut ieri. Este un gest extraordinar de bunătate și compasiune. Dar nu ar trebui să porți această povară singură. Hai să găsim împreună o soluție pentru a-l ajuta pe acest domn.
Împreună, au contactat organizații locale de caritate și au reușit să-i asigure bărbatului adăpost și hrană constantă. Comunitatea școlară, inspirată de gestul Miei, s-a mobilizat pentru a sprijini și alte persoane aflate în situații dificile.
Povestea Miei și a domnului Lewis a devenit un exemplu de empatie și solidaritate, demonstrând că, indiferent de vârstă, fiecare dintre noi poate aduce o schimbare pozitivă în viața celor din jur.
