O fetiță de doi ani a murit într-o clinică stomatologică din București, după ce i-ar fi fost administrată o doză prea mare de anestezic. Copila a intrat în stop cardiorespirator în timpul procedurii, iar intervenția rapidă a medicilor nu a reușit să o salveze.
O fetiță de doar 2 ani s-a stins în timpul unei proceduri stomatologice în București
Tragedia a avut loc joi seară, în Sectorul 3 al Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, apelul la numărul unic 112 a fost făcut în jurul orei 19:30. La fața locului au ajuns imediat polițiștii Secției 10, care au confirmat că micuța se afla în stare critică.
Motivul din spatele tragediei
Echipajele medicale au început manevrele de resuscitare, care au continuat timp de aproximativ 40 de minute. În ciuda eforturilor susținute, fetița a fost declarată decedată în jurul orei 20:00. Primele date arată că stopul cardiorespirator ar fi survenit după administrarea anesteziei în cadrul procedurii stomatologice, conform EuroNews.
„La data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 19:30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o clinică stomatologică din Sectorul 3, un copil a intrat în stop cardio-respirator”, potrivit unui comunicat al Poliției.
Cazul a fost preluat de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Anchetatorii verifică modul în care s-a produs incidentul și circumstanțele legate de administrarea anestezicului, urmând să fie stabilite eventuale responsabilități.
Sursa foto: Arhivă




















