Accident grav în judeţul Buzău. O mamă şi copilul ei de 2 ani au fost loviţi pe trecerea de pieton, de o camionetă. Evenomentul s-a produs în jurul orei 11.30, pe trecerea de pietoni aflată în fața școlii din comuna Smeeni.
Din accident, a rezultat rănirea mamei, în vârstă de 21 de ani, singura care a necesitat îngrijiri medicale. Desigur, toată lumea a tras o mare sperietură, pentru că impactul a fost unul frontal, iar starea victimelor ar fi putut fi mai gravă decât atât.
Mama, dusă la spital
IPJ Buzău a precizat că cele două victime ale evenimentului rutier au fost evaluate medical la faţa locului, iar femeia a fost condusă la spital pentru îngrijiri medicale. Copilul în vârstă de doi ani nu a suferit răni în urma impactului.
„Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoutilitara condusă pe direcţia Maxenu către Smeeni, de către un şofer în vârstă de 65 de ani, din Pătârlagele, a surprins şi accidentat o femeie pieton, în vârstă de 21 de ani, din Brădeanu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în zona marcajului pietonal, având în braţe un copil, în vârstă de doi ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea femeii, care a fost preluată de ambulanţă pentru îngrijiri medicale„, a transmis IPJ Buzău.
Dosar penal pentru şofer
Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Se pare că trecerea de pietoni din Smeeni e una cu probleme. Localnicii afirmă că cel puțin cinci evenimente rutiere, soldate cu victime, s-au produs numai anul acesta.
Oamenii avertizează că pietonii care traversează pe aici trebuie sa fie foarte de atenți, chiar dacă în mod normal aici șoferii ar trebui să oprească și să acorde prioritate pietonilor.