Celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner, cunoscut la nivel mondial pentru saltul său istoric din stratosferă, a murit la vârsta de 56 de ani în urma unui accident tragic de parapantă. Incidentul a avut loc în apropiere de zona de camping Le Mimose, iar primele concluzii ale anchetei contrazic informațiile inițiale despre o posibilă problemă medicală.
Autoritățile care investighează cazul au precizat că accidentul nu a fost provocat de un stop cardiac, așa cum s-a crezut inițial, ci de o defecțiune tehnică gravă. Potrivit unui raport preliminar, camera video montată în partea din spate a parapantei a fost cauza prăbușirii. Dispozitivul, atașat cu o sfoară și conectat la un sistem automat de control, s-a desprins în timpul zborului și a fost aspirat de elicea aparatului, provocând avarii majore.
În urma impactului cu elicea, sistemul de zbor a devenit instabil, iar aripa parapantei s-a prăbușit rapid, fără ca pilotul să mai poată corecta direcția sau să efectueze o aterizare de urgență.
Un martor ocular, o femeie aflată pe plajă în momentul tragediei, scrie GSP
„Eram pe plajă, cu fața spre camping. Am văzut acel aparat de zbor că a căzut brusc. La început am fost șocată, am crezut că vrea să aterizeze, dar apoi am văzut că se prăbușește de-a dreptul. A căzut dintr-odată, fără posibilitatea de a face ceva, ca și cum ar fi avut o defecțiune subită”.
Baumgartner ar fi încercat să deschidă parașuta de rezervă
În ultimele momente înainte de impact, Baumgartner ar fi încercat să deschidă parașuta de rezervă. Cu toate acestea, altitudinea era mult prea joasă pentru ca aceasta să se poată desfășura complet. Prăbușirea a fost inevitabilă, iar pilotul nu a avut nicio șansă de supraviețuire.
Trupul neînsuflețit al sportivului se află acum în custodia autorităților locale, urmând a fi supus unei autopsii complete pentru stabilirea cauzelor exacte ale decesului. Ancheta continuă, iar investigatorii analizează în detaliu toate componentele aparatului, inclusiv sistemul de înregistrare video și pilotajul automat.
Felix Baumgartner devenise celebru în 2012, când a sărit de la o altitudine de peste 38.000 de metri, depășind viteza sunetului în cădere liberă. Gestul său curajos, realizat cu sprijinul Red Bull Stratos, a fost urmărit de milioane de oameni din întreaga lume și a intrat în istorie drept una dintre cele mai spectaculoase performanțe din domeniul sporturilor extreme.
În plan personal, sportivul era cunoscut și pentru relația sa cu vedeta de televiziune Mihaela Rădulescu. Potrivit unor surse din presa mondenă, aceasta ar fi filmat chiar decolarea aparatului cu care Baumgartner a decolat în ultima sa cursă.
Sursa foto: Arhivă