Ana Sasu
Într-o dimineață rece de iarnă, Gara de Nord era inundată de o atmosferă palpabilă de neliniște și tensiune. Printre zgomotul vagoanelor și agitația călătorilor, o tânără cu privirea pierdută în gol pășea pe platformă. Era Alina, o femeie tânără și frumoasă de doar 21 de ani, dar cu inima sfâșiată de conflicte interioare.
Stăteam singură pe pronul din Gara de Nord și așteptam să vină să mă implore să nu plec din viața lui
Se opri în mijlocul gării, privind spre departare, parcă în căutarea unui răspuns la întrebările care-i bântuiau sufletul. În spatele ei, trenurile clipeau și fluierau, aducând cu ele amintiri ale unor vremuri mai bune, vremuri în care iubirea părea eternă și nezdruncinată.
Însă acum, Alina se afla acolo, singură cu sufletul plin de durere. Își aminti cum, cu o seară în urmă, Mircea, iubitul ei, părăsise apartamentul lor fără nicio explicație, lăsând-o în întunericul unei despărțiri neașteptate și devastatoare. Era sigură că petrece timpul cu o altă femeie.
Îi lăsasem o scrisoare pe masă cu data și ora când îl voi părăsi
Alina stătea singură pe peron, înghețată în loc, așteptând să-l vadă pe Mircea venind să o implore să nu plece din viața lui. Ba chiar îi lăsase o scrisoare pe masă cu data și ora când îl va părăsi. Dar trecuseră minute, ore, și niciun semn de la el.
În sufletul ei, durerea se transforma în furie și frustrare. Cum putea să-i fie indiferent? Cum putea să-și bată joc de iubirea lor în acest mod?
În timp ce clienții grăbiți se îndreptau spre trenuri, Alina se încruntă și își strânse pumnii. Așteptarea o consumase și hotărâse să plece, să pună capăt acelei agonii și să-i demonstreze lui Mircea că era capabilă să meargă mai departe fără el.
Într-un gest hotărât, își luă bagajul și își îndreptă pașii către peronul de plecare. Urma să meargă la Pitești, acasă la părinții ei. Cu fiecare pas, inima îi bătea mai tare, o amestecătură de tristețe și încredere în sine.
Ce a făcut în schimb m-a șocat și pe mine și pe ceilalți călători
Însă, în momentul în care se pregătea să urce în tren, ceva neașteptat s-a întâmplat. O voce cunoscută strigă numele ei din mulțime, iar Alina întoarse capul cu speranță în ochi.
Era Mircea, cu privirea încărcată de regret și de durere. În mâna lui ținea scrisoarea pe care Alina o lăsase pe masă, iar lacrimile îi înnegurau privirea.
„Alina, te rog, nu pleca”, îi spuse el, apropiindu-se cu pași repezi.
„Am făcut o greșeală imensă, te rog, dă-mi o șansă să îți explic totul.”
Cu inima zdrobită de emoții contradictorii, Alina se opri din mers și îl privi în ochi. În ciuda durerii, simți o mică scânteie de speranță aprinzându-i sufletul.
Mircea îi povesti cum îl copleșise teama și incertitudinea, cum frica de a nu o dezamăgi l-a determinat să fugă, să își pună bariere între ei doi. Își ceru iertare și îi mărturisi că nu putea trăi fără ea. Acesta a scos o cutiuță mică din buzunar și așezat într-un genunchi i-a cerut mâna Alinei.
„Vrei să fii soția mea? Vreau să te am alături toată viața! Te iubesc enorm!”
Furia și tristețea Alinei e transformară treptat într-un val de compasiune și iubire. În cele din urmă, în loc să urce în trenul spre departe, ea se întoarse spre Mircea și, cu lacrimi în ochi, îl îmbrățișă strâns.
„Da, da vreau să fiu soția ta! Te iubesc!”
Pentru cei din jur, care priveau cu curiozitate și surprindere, gestul lor părea un miraj în mijlocul zgomotului și al agitației gării, motiv pentru care i-au aplaudat. Pentru Alina și Mircea, era începutul unei noi înțelegeri, a unei noi șanse de a-și construi împreună povestea de iubire, mai puternică și mai autentică decât oricând înainte.
Sursa foto: Freepik.com
