Redactia.ro
Home » Știri » Pensii majorate înainte de Paște. Câți bani primesc pensionarii

Pensii majorate înainte de Paște. Câți bani primesc pensionarii

Pensii majorate din luna aprilie. Categoriile de pensii care au fost mărite vor fi transmise pensionarilor înainte de Sărbătorile Pascale.

Pensii majorate de Paște. Începând cu luna aprilie, cei care au primit noile decizii de recalculare a pensiilor se vor bucura de o pensie mai mare.

Primele pensii majorate vor fi plătite înainte de Sărbătorile Pascale.

„Recalcularea pensiilor a început la 1 octombrie, dar Casa Națională de Pensii a emis deja deciziile de recalculare pentru anumiți pensionari. Ei vor primi diferențele de bani chiar înainte de Paște, a afirmat ministrul Muncii”, Marius Budăi.

Cei la care vor ajunge primele decizii de recalculare sunt persoanele mai în vârstă, care au dosarele cele mai vechi, dar și cei care ies acum la pensie, astfel încât să încaseze din prima pensia direct majorată.

„În luna aprilie, își vor putea primi plățile majorate cât mai multe persoane care fac obiectul legii. Sunt persoane care nu au pensii foarte mari. Orice sumă în plus este cu atât mai binevenită. Pensionarii care s-au înscris cel mai devreme vor beneficia primii. Cu ei vor începe recalcularea”, a explicat Doina Pârcălabu.

Pensii majorate

Majorările sunt semnificative. În grupa I demuncă, o pensie care în prezent este de aproximativ 2.000 lei va ajunge până la aproximativ 4.000 de lei.

În grupa II de muncă, o pensie de 2.000 de lei va ajunge până la 3.000 de lei.

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii au trimis deja deciziile de recalculare pentru cei care au lucrat în grupele I și II de muncă. De asemenea, persoanele care au primit deja deciziile, vor beneficia de pensia majorată încă din luna martie.

Surse din Ministerul Muncii susțin că nu toți cei care au lucrat în grupele I și II de muncă vor primi pensiile majorate. Este vorba despre cei care nu au stagiul complet de cotizare și care după recalculare ar trebui să încaseze o pensie mică.

Recalcularea pensiilor actuale, stabilirea studiilor de masterat și doctorat ca vechime în muncă, reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care au născut trei copii. Sunt doar câteva prevederi importante incluse în proiectul de lege privind sistemul public de pensii.

Citește și: Recalcularea pensiilor. Cine ar urma să aibă pensii mai mici

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini