Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis sancționarea postului Realitatea Plus cu întreruperea temporară a emisiei. Măsura va fi aplicată miercuri, 6 august 2025, exact în ziua în care au loc funeraliile fostului președinte Ion Iliescu.
CNA oprește temporar emisia Realitatea Plus în ziua funeraliilor lui Ion Iliescu
Conform hotărârii adoptate în ședința publică din 29 iulie 2025, postul de televiziune va fi obligat să oprească difuzarea programelor între orele 19:00 și 19:10. În acel interval, va fi transmis exclusiv textul deciziei de sancționare emis de CNA.
Cât timp durează sancțiunea
Decizia a fost luată în urma unei autosesizări a instituției, dar și pe baza mai multor sesizări primite de la telespectatori.
„Întrunit în ședința publică din data de 29.07.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis pentru Realitatea Plus obligarea radiodifuzorului de a difuza, în data de 06.08.2025, timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare. S-au avut în vedere emisiuni difuzate în perioada 21.05– 25.06.2025, în cadrul cărora nu au fost respectate dispozițiile art. 66 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora: „În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”, a transmis CNA.
Funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu. Ce prevede programul oficial
Ceremoniile dedicate fostului președinte Ion Iliescu vor avea loc pe parcursul a două zile, fiind organizate la Palatul Cotroceni. În cadrul acestora sunt prevăzute momente religioase, onoruri militare și discursuri oficiale. Autoritățile au stabilit un protocol strict, iar programul complet al funeraliilor poate fi consultat pe site-urile oficiale.
7 august, zi de doliu național în România
Guvernul a stabilit ca joi, 7 august 2025, să fie declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de marți seară, la câteva ore după anunțul decesului. Drapelul României va fi arborat în bernă pe toate instituțiile publice, dar și de către persoanele fizice care doresc să aducă un omagiu. Această măsură se aplică la nivelul întregii țări.
„Guvernul României a adoptat, în ședință extraordinară, o Hotărâre prin care ziua de 7 august 2025 este declarată zi de doliu național, în semn de respect față de memoria fostului șef al statului, Ion Iliescu.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile” precizează Executivul într-un comunicat.
Sursa foto: Arhivă




















