Nicolescu Daniela
Timp de aproape șase decenii, numele lui Alexandru Arșinel (1939–2022) a fost sinonim cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București și cu parteneriatul său legendar alături de Stela Popescu. Dincolo de polemici, povestea lui e aceea a unui copil crescut în lipsuri, transformat prin ambiție, noroc și muncă într-una dintre cele mai recognoscibile figuri ale comediei românești.
Copilărie sub sirenele războiului
Născut la Dolhasca, atunci comună a județului Suceava, Arșinel și-a petrecut anii mici între bombardamente, sărăcie și foame. Ținuturile copilăriei erau presărate cu cartușe rămase după front, iar joaca, periculoasă și fascinantă, se consuma pe malul Șomuzului, printre gloanțe aruncate în foc și tranșeele de la Copou. Tatăl, lăcătuș de revizie la CFR, îi trasa un destin pragmatic: inginer, om cu meserie sigură, eventual pe același culoar al vagoanelor. Însă eșecul la admiterea de la Construcții Iași a detonat conflictul dintre vis și realitate, tatăl trăznind vorbe grele și împingându-l să se „facă ciocănar” la revizia de vagoane. Din această margine de prăpastie s-a născut, paradoxal, șansa.
Admiterea care i-a schimbat destinul
Un ceferist ajuns secretar de partid la Teatrul Național din Iași i-a deschis băiatului ușa figurării. Până atunci văzuse un singur spectacol; restul fusese cinema rusesc, zilnic, pe nerăsuflate. Un an mai târziu, tatăl s-a lăsat înduplecat: bilet de tren spre București, cu sentința aspră „dacă nu reușești, nu te mai întorci acasă”. La Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică a descoperit că își uitase actele. Secretara l-a lăsat totuși să dea proba: în fața Irinei Răchițeanu-Șirianu, a lui Dem Rădulescu și Costache Antoniu, tânărul din Iași a recitat monologuri din „Despot Vodă”. A urmat o așteptare chinuitoare pe hol și celebra replică: „În afară de ăla de la Iași, cu Despot, ceilalți pot pleca”. A intrat al cincilea și, în 1962, a absolvit la clasa Irinei Răchițeanu-Șirianu și a lui Ion Olteanu. Repartiția la Târgu-Mureș, odată cu înființarea secției române, l-a găsit actor de dramă în toată puterea cuvântului: Pastorul Anderson, Platonov, Răzvan. Nici el nu bănuia încă resursele de comic care aveau să-i schimbe cariera.
De la dramă la explozia de revistă, alături de Stela Popescu
În 1964, Arșinel ajunge la Teatrul de Revistă din București. Primul rol este serios, Paraschiv din „Groapa” lui Eugen Barbu, în distribuție cu Ion Dichiseanu, Nicu Constantin, Horia Căciulescu. Treptat, cultivând versatilitatea cerută de gen, devine amorez și dansator comic, bufón și erou liric, trece prin travesti și cântă muzică ușoară. Siguranța scenică se clădește spectacol după spectacol, iar vedeta prinde contur. Punctul de inflexiune vine în 1978, când urcă pe scenă în duet cu Stela Popescu, pe textele „Max”-ului Mihai Maximilian. Se cristalizează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice românești, o complictate de ritm, timing și contrapunct emoțional care umple sălile ani la rând.
Ani grei, peripeții și umor ca armură
Biografia sa păstrează gustul amar al începuturilor. În București, o vreme a locuit într-o cămară de alimente minusculă, încălzindu-se la aragaz și îmbolnăvindu-se la rinichi. A urmat o paranteză luminoasă, când colegul Sergiu Cioiu l-a găzduit la tatăl său, apoi iar strada, apoi o locuință veche, fostă „casă de toleranță”, cu baie și WC la comun, împărțite cu alte zece familii. Nici armata nu i-a fost cumințenie: se furișa în fiecare weekend din unitate, iar când a fost prins, transferul disciplinar la Piatra Neamț l-a găsit întâi la Slănic Moldova, pe urmele iubitei. L-a salvat intervenția tatălui, sever, dar nu fără amintiri personale ale „tinereților valuri”. Toate aceste hopuri au hrănit mai târziu umorul său cald, fără cinism, un comic care venea din supraviețuire și observație.
Sălile pline, apoi marele ecran: de la „Miss Litoral” la „A doua cădere a Constantinopolului”
Deși cochetase rar cu filmul înainte de 1990 — debutase în „Vacanță la mare” (1963) și apăruse în „Ca-n filme”, „Colierul de turcoaze”, „Muzica e viața mea” — explozia came după Revoluție. În „Miss Litoral” (1991, regia Mircea Mureșan, scenariu Titus Popovici), e Costel Chitic, șofer de TIR din Alexandria, tată dispus să mute munții pentru ca fiica lui să câștige un concurs de frumusețe. Filmul adună 1.387.903 spectatori, rămânând, în anii ’90, sub „Liceenii Rock’n’Roll”, dar peste multe alte titluri populare. Apoi, „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), tot de Mircea Mureșan, fructifică pe marele ecran magnetismul cuplului Stela–Arșinel: mecanicul Costel „Suflețel” și sora lui geamănă, Veta, adună 1.319.161 de bilete. Premierele de la „Patria” devin asediu: reprize la 21.00, 23.00, chiar 1.00 noaptea, cozi până la „Scala”, bișnițari cu prețuri duble, un mic carnaval urban care spune povestea nevoii de râs a unei țări în tranziție.
Încercarea de a repeta lovitura, „Sexy Harem Ada-Kaleh” (filmări în 1998, premieră în 2001), reconstituie, pe hârtie, o aromă balcanică de afaceri mărunte și amintiri insulare, cu distribuție-șirag: Jean Constantin, Stela Popescu, Rodica Mureșan, Ileana Stana Ionescu, Tamara Buciuceanu, Ștefan Bănică Jr., Rona Hartner. Însă „ciorba reîncălzită” nu prinde publicul: doar 14.515 spectatori, o dovadă că succesul inițial fusese, dincolo de rețetă, întâlnirea unică dintre un timp, niște oameni și o poftă colectivă de a râde.
Puțini știu că Arșinel a fost stelist până în măduvă, însoțind echipa la marile ei izbânzi europene, inclusiv la Sevilla, în 1986. Făcuse fotbal la copii și juniori, atacant la Progresul Iași și, mai târziu, la Știința Medicina, iar flacăra pentru CCA/Steaua i-a rămas aprinsă. La Sevilla, după finală, vânătorii de autografe l-au asaltat fiindcă circula zvonul că e fratele lui Duckadam. Actorul a râs nedumerit: „N-am fost niciodată cu Stela la Sevilla și totuși m-au recunoscut”. Adevărul era altul, dar povestea a intrat în folclorul unei nopți magice.
