Pentru prima dată în România, medicii din Cluj-Napoca au realizat implantarea unui defibrilator extravascular, un model modern care nu necesită introducerea firelor direct în inimă, dar care păstrează integral funcțiile unui defibrilator tradițional. Intervenția reprezintă o alternativă mai puțin invazivă, cu riscuri reduse, iar la Institutul Inimii din Cluj au fost efectuate deja două astfel de proceduri.
Premieră medicală la Cluj
Primul pacient din România care a beneficiat de noua tehnologie este Sorin Deji, în vârstă de 71 de ani. Spre deosebire de modelele convenționale, acest tip de defibrilator are sonda plasată sub stern, nu în interiorul inimii. Poziționarea face ca dispozitivul să fie suficient de aproape de cord pentru a interveni eficient, dar diminuează considerabil riscul de infecție. Un alt avantaj este durata de viață a bateriei, care ajunge la 12 ani, dublu față de un aparat obișnuit, potrivit informațiilor difuzate de PRO TV.
Sorin Deji este primul pacient de la noi căruia i-a fost montat un tip nou de defibrilator. Are 71 de ani.
Sorin Deji, pacient: „Cordul meu nu făcea față la eforturi normale și oboseală.”

Medicii implantează primul defibrilator fără fire, cu funcțiile unui dispozitiv clasic
Tehnologia este utilizată în Europa de mai bine de doi ani, însă abia acum a fost introdusă și în sistemul medical românesc.
Dr. Horia Roșianu, medic primar cardiolog, a explicat utilitatea acestui tip de implant:
„Putem trata pacienți care au riscuri de implantare a unui defibrilator convențional, cum este primul pacient pe care l-am avut. Din cauza unor particularități anatomice, nu permitea efectiv introducerea sondei în inimă și nu puteam face nici extragerea sondelor pe care le are, pentru că riscul de moarte intraprocedurală ar fi fost foarte mare.”
Costul unui astfel de defibrilator este de aproximativ 20.000 de euro, însă dispozitivul este decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât pacienții eligibili pot beneficia de el fără costuri suplimentare.
Sursa foto: Arhivă (rol ilustrativ)




















