Redactia.ro

Prețul grâului din România a crescut cu aproape 40% față de iunie 2020. Ce spune un celebru avocat despre aceste creșteri

GALERIE FOTO (2) a crescut prețul grâului în România

Prețul grâului din România a crescut cu aproape 40%. În unele zone, creșterile pot ajunge chiar și la 50%, având în vedere efectele secetei. 

 

Prețul grâului din România a crescut cu aproape 40% față de iunie 2020

Rusia, Ucraina şi România, principalii exportatori de cereale din piaţa Mării Negre, au oferte de preț pentru grâu de 290 de dolari/tonă, față de suma de 210 dolari/tonă în iunie 2020. AAstfel, a fost înregistrată o creștere de 38%, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza unui raport realizat de Grain of Turth, o companie care se ocupă cu servicile de consultanță analitică a piețelor de cereale, potrivit zf.ro.

Prețurile sunt specifice zilei de 28 ianuarie 2021, înregistrându-se o creștere de 12% fașă de săptămâna trecută, deși România a înregistrat pierderi semnificative ale producției vegetale. Pierderile au fost înregistrate, în special, în zona Moldovei și în sud, iar fermierii din fermierii din centrul şi vestul ţării „profită“ de şansa dată de secetă.

„În vestul României preţul grâului a crescut cu peste 55%, de la 0,67 lei/kg la 1,05 lei/kg şi având în vedere că firma noastră a avut o producţie medie de 3.400 kg/ha, datorită pre­ţului mai mare şi al sub­venţiei acordate ieşim pe zero. Însă, la po­rumb stăm foarte bine, pentru că am făcut în medie 11.000 kg/ha, iar pre­ţurile sunt de 0,8 lei/kg“, a spus Dan Herțeg, proprietarul companiei Agro Raluca, care exploatează peste 2.500 de hectare în județul Arad.

 

Ce spune un celebru avocat despre aceste creșteri

Avocatul Gheorghe Piperea a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre prețurile crescute, ca urmare a secetei.

,,Încep Jocurile foametei. Vă spuneam asta încă de acum 5 luni, și nu eram crezut. Se vedea în piață atunci ce fac țări ca Turcia, Egipt, Algeria și, mai ales, China – cumpărau masiv cereale și alte materii prime alimentare, ca să nu fie nevoite să suporte masivele creșteri de prețuri din primăvara asta. Și la noi s-au făcut rezerve, dar nu de Statul român, ci de cele 7 corporații multinaționale care controlează piața agroalimentară, și pe input (semințe, erbicide, îngrășământ), și pe output (recoltă).

Grâu cu 40-50% mai scump înseamnă pâine cu minim 60% mai scumpă.
PS Nu uitați de creșterea cu 25% a prețului energiei electrice, ca urmare a “liberalizării”. Gaz se scumpise, deja, de un an”, a scris avocatul.
a crescut prețul grâului în România

 

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: