Redactia.ro
Home » Homepage » Prima localitate care iese din carantină în urma unei sentințe judecătorești

Prima localitate care iese din carantină în urma unei sentințe judecătorești

carantină

Curtea de Apel București a anulat ordinul Departamentului pentru Situații de Urgență de carantinare zonală în comuna prahoveană Gornet. Este vorba de satul Gornet Cuib, care a intrat oficial în carantină zonală pe 22 iulie și ar fi trebuit să fie ridicată mâine, pe 5 august.

„Admite in parte cererea – Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, azi, 4 august 2020, în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”, se arată în minuta ședinței de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti.

Sătenii nu primesc daune

În schimb, magistraţii au respins solicitarea autorităţilor din Gornet care au cerut DSU daune de patru milioane de euro. Banii ar urma să ajungă în posesia celor „prejudiciaţi” din cauza carantinei instituite pe 22 iulie, prin pierderea locului de muncă şi alte neajunsuri.

Iniţial, avocatul comunei Gornet, Bogdan Dumitru, a declarat că autorităţile locale cer 500.000 euro despăgubiri cu titlul de daune morale/daune interese, în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă, iar cetăţenii comunei nu sunt acceptaţi în magazine, farmacii şi alte locuri publice din comunele limitrofe. Ulterior, avocatul a anunţat că a reevaluat aceste despăgubiri la patru milioane de euro.

Decizia nu este definitivă. Poate fi depus recurs în următoarele două zile, transmite realitatea.net. Măsura de a carantina comuna a fost luată pe 22 iulie după ce DSP a anunțat că 15 din cei 2.800 de locuitori au fost depistați pozitivi la testul COVID-19.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: