Prima victimă a incendiului devastator din stațiunea elvețiană Crans-Montana a fost identificată. Este vorba despre un tânăr sportiv în vârstă de doar 16 ani, jucătorul de golf Emanuele Galeppini. Tragedia care a curmat viața adolescentului a avut loc în noaptea de Revelion, în barul „Le Constellation”, unde peste 40 de persoane au murit, iar multe altele au fost rănite.
Prima victimă identificată în tragedia de la Crans-Montan
Emanuele Galeppini era originar din Genova, însă în ultimii ani locuia împreună cu familia în Dubai. Acolo s-a remarcat rapid în lumea golfului, participând constant la competiții dedicate juniorilor și amatorilor, atât în Orientul Mijlociu, cât și în Europa. Printre realizările sale se număra și o victorie într-un turneu amator desfășurat în Dubai, în primăvara anului 2025, potrivit news.ro.

Adolescentul se afla în Elveția împreună cu prietenii pentru a sărbători trecerea în Noul An. Incendiul a izbucnit în primele ore ale zilei de 1 ianuarie, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Moartea lui Emanuele Galeppini a provocat un val de tristețe în lumea golfului internațional. Federația Italiană de Golf i-a adus un omagiu public, descriindu-l drept un tânăr talentat, pasionat de sport și apreciat pentru corectitudinea sa pe teren.




















