Redactia.ro

Primul mesaj transmis de Robert Negoiță după ridicarea controlului judiciar: „Am crezut permanent…”

robert negoiță

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a reacționat public după ce Tribunalul București a decis revocarea controlului judiciar pe cauțiune impus de DNA, precum și a celorlalte măsuri preventive care îl vizau, inclusiv interdicția de a-și exercita funcția. Hotărârea instanței este definitivă, ceea ce îi permite edilului să revină oficial la conducerea primăriei.

Primul mesaj transmis de Robert Negoiță după ridicarea controlului judiciar

Prin această decizie, au fost eliminate și restricțiile care îi interziceau accesul la sediul Primăriei Sectorului 3 și exercitarea atribuțiilor de primar. În acest context, Robert Negoiță a anunțat reluarea activității administrative și a publicat un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

„Înainte de orice, aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă complicată. M-a ajutat enorm și m-a impresionat chestiunea aceasta.”, a spus Robert Negoiță, într-un mesaj video publicat pe Facebook.

Robert Negoiță: „Am crezut permanent…”

Edilul a făcut referire și la decizia instanței, afirmând:

„Dumnezeu știe ce vrea să facă cu noi. Și iată că justiția funcționează. Încă o dată recunoștință maximă justiției din România. Am crezut permanent în nevinovăția mea”, a afirmat primarul Sectorului 3, referindu-se la decizia instanței.

Robert Negoiță a precizat că își reia activitatea la primărie și că va continua proiectele administrative.

„Din acest moment sunt la treabă. Vom relua sesizările, activitatea și tot ce ține de menirea noastră: să rezolvăm problemele comunității Sectorului 3. Facem treabă. O dupamiază frumoasă vă doresc. Doamne ajută!”, a mai spus Negoiță, anunțând reluarea activității în primărie.

Ancheta care îl vizează pe primarul Sectorului 3 a fost deschisă de DNA în urma unei investigații jurnalistice. Procurorii susțin că Robert Negoiță ar fi dispus asfaltarea unei străzi aflate pe un teren care nu se regăsea în domeniul public, ci în proprietatea firmei familiei sale, precum și asfaltarea a 11 străzi peste magistrale ale Transgaz.

Pe durata controlului judiciar, edilului i-a fost interzis să se deplaseze la sediul primăriei și să își exercite funcția, măsuri pe care Tribunalul București le-a revocat prin decizia definitivă pronunțată.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: