Georgescu Dragos
După două decenii în inima Administrației Prezidențiale, într-un rol esențial, dar nevăzut de publicul larg, Delia Dinu părăsește Palatul Cotroceni. Plecarea ei nu a venit cu fanfară, nici cu discursuri sau interviuri lacrimogene. A fost o decizie personală, semnată oficial de actualul președinte interimar Ilie Bolojan, care a emis luni decretul de eliberare din funcție „la cerere”.
Primul om important care a plecat de la Cotroceni înainte ca Nicușor Dan să devină oficial președinte. A lucrat 20 de ani în Administrația Prezidențială
Dar, dincolo de caracterul discret al gestului, ceea ce rămâne este o carieră impresionantă în structura protocolului prezidențial. Timp de 20 de ani, Delia Dinu a fost acolo. În spatele evenimentelor oficiale, în spatele fiecărui detaliu de etichetă diplomatică, al fiecărui gest atent calculat care spune ceva despre țară, despre instituție, despre liderul aflat temporar la vârf.
Puțini oameni rămân în administrație atât de mult timp, în special în funcții-cheie. Și chiar mai puțini reușesc să își păstreze profesionalismul, discreția și relevanța în fața unor schimbări majore de regim și stil. Delia Dinu a făcut exact asta. A traversat trei mandate prezidențiale – Traian Băsescu, Klaus Iohannis și Ilie Bolojan – fiecare cu propria dinamică, cu stiluri de lucru complet diferite, cu priorități schimbătoare.
Dar ea a rămas acolo. A fost omul de protocol, expertul în detalii, puntea de comunicare între diplomație și statul român. Și-a făcut treaba fără să iasă în față, fără scandaluri, fără expuneri inutile. O raritate în sistemul public românesc.
De la Sibiu la SPP. Începutul unei cariere într-un domeniu al tăcerii
Delia Dinu are 48 de ani și provine din Sibiu, un oraș care a dat în ultimii ani mai mulți oameni-cheie din administrația centrală. Absolventă a Facultății de Drept „Simion Bărnuțiu” din cadrul Universității „Lucian Blaga” (promoția 1999), a ales, poate contrar așteptărilor celor din jur, o carieră într-un domeniu mai puțin vizibil: protocolul de stat și protecția instituțională.
Primii pași i-a făcut în cadrul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), între 2000 și 2012. O structură care impune din start disciplină, rigoare și, mai ales, discreție. Acolo a deprins primele noțiuni despre cum funcționează cu adevărat mecanismele de siguranță ale statului, ce presupune logistica unui eveniment oficial, dar și cum să-ți păstrezi calmul în orice context, indiferent de cine se află în fața ta: un președinte american, un ambasador asiatic sau un șef de stat venit în vizită oficială.
În 2005, și-a început activitatea în cadrul Administrației Prezidențiale, inițial ca consilier în Compartimentul Protocol. A fost perioada în care România tocmai intrase în Uniunea Europeană și avea nevoie, mai mult ca oricând, de o imagine diplomatică coerentă, curată și profesionistă.
O constantă în haosul politic: protocolul rămâne, indiferent cine vine și pleacă
Între 2005 și 2008, Delia Dinu a învățat din mers ce înseamnă ceremonialul prezidențial. Nu doar mesele oficiale sau întâlnirile de stat, ci tot ce înseamnă comportament de rang înalt: de la cum se formulează o invitație oficială până la poziția steagurilor, distanțele dintre delegații sau locurile pe care stau demnitarii în fotografia de grup.
Apoi, începând cu mai 2008, a fost numită coordonator al Compartimentului Protocol. Practic, devenea liderul unei echipe care gestiona imaginea externă a Administrației Prezidențiale și interacțiunea cu orice entitate oficială – națională sau internațională. Din august 2012, avea să ocupe funcția de Consilier de Stat, iar apoi, în 2016, să fie avansată la nivel de Consilier Prezidențial.
Această ascensiune nu a fost una politică. Delia Dinu nu a fost niciodată implicată în partide, în declarații de presă sau în poziționări ideologice. A fost un tehnocrat pur, care și-a făcut treaba indiferent de cine era președinte. Iar asta, în contextul României post-2000, e o performanță în sine.
Trei președinți, trei epoci. Un protocol fără greșeală
Traian Băsescu, Klaus Iohannis și, mai recent, Ilie Bolojan. Trei figuri publice complet diferite. Trei moduri de a înțelege administrația și de a gestiona relația cu partenerii internaționali. Unii mai direcți, alții mai rezervați. Dar toți au avut în comun un lucru: au avut-o pe Delia Dinu în spatele ușilor închise, organizând fiecare moment oficial cu precizia unui ceas elvețian.
Să fii șeful protocolului înseamnă să fii omul care anticipează ce nu merge, care evită gafe diplomatice, care știe exact cu câte secunde înainte de intrare trebuie să apară președintele, ce culoare are cravata oaspetelui și cum se pronunță corect numele unui om de stat care vine dintr-o cultură complet diferită.
Nu e un job vizibil. Nici nu trebuie să fie. Dar este un rol esențial în orice administrație modernă. Fără un protocol bine gestionat, imaginea unei țări poate fi compromisă în câteva secunde. Delia Dinu a fost acea plasă de siguranță. Și, vreme de 20 de ani, și-a făcut treaba cu un profesionalism care a devenit reper pentru tot ceea ce înseamnă „standard prezidențial”.
De ce pleacă acum? Un moment al tăcerii și al demnității
Plecarea Deliei Dinu vine într-un moment de tranziție. România are un președinte interimar, Ilie Bolojan, și urmează o perioadă electorală complicată. Este, poate, un moment simbolic. Se încheie o epocă administrativă, iar oamenii-cheie care au ținut lucrurile în echilibru în spatele cortinei simt că e vremea pentru un pas înapoi.
Decizia de a părăsi funcția a fost luată la cerere, un gest care vorbește despre alegere personală și nu despre o înlăturare. Poate o oboseală acumulată. Poate dorința de a schimba direcția, după o carieră excepțională, dar epuizantă. Sau poate, pur și simplu, sentimentul că a făcut tot ce era de făcut și că e momentul ca altcineva să preia ștafeta.
Ce este sigur e că plecarea ei nu lasă în urmă un scandal, ci o poveste de profesionalism curat, un standard greu de atins și o tăcere elegantă. Așa cum a fost și cariera ei.
Femeile ca Delia Dinu nu sunt genul care se expun în emisiuni sau talk-show-uri. Nu le vezi scriind memorii explozive sau acordând interviuri cu titluri șocante. Mai curând, aleg să meargă mai departe cu aceeași discreție care le-a definit cariera.
Poate va continua într-un alt rol instituțional. Poate va lucra în zona de formare profesională. Sau poate își va lua, pur și simplu, o pauză. Pentru prima dată după 20 de ani, nu va mai trebui să ajungă la Cotroceni dimineața devreme, să verifice desfășurătoare, să controleze liste de invitați sau să gestioneze protocoale de stat.
Delia Dinu nu a fost niciodată o vedetă. Nici nu și-a dorit asta. Dar a fost, fără îndoială, una dintre cele mai importante prezențe feminine din administrația de la Cotroceni. O prezență calmă, calculată, eficientă. Un exemplu că profesionalismul încă există în structurile de stat, chiar dacă nu țipă, nu dă like-uri și nu face live-uri.
Povestea ei este, în fond, o lecție: despre perseverență, despre discreție, despre puterea detaliilor. Nu va apărea pe primele pagini ale ziarelor, dar toți cei care au lucrat cu ea știu ce a însemnat prezența ei acolo.
Iar cei care vin după ea ar face bine să învețe din modelul pe care l-a lăsat în urmă: într-un stat modern, adevărata forță nu stă în vorbe mari, ci în gesturi mici, făcute perfect.
