Georgescu Dragos
Nicușor Dan nu este, sub nicio formă, un politician obișnuit. Nici prin aparițiile publice, nici prin felul în care vorbește, nici prin traseul pe care l-a avut în viață. Acum, când a devenit noul președinte al României, cu un scor solid de 53,6% într-un context politic fierbinte, tot mai mulți români vor să știe cine este cu adevărat omul care a convins o țară întreagă să-i acorde încrederea.
Nu e ușor să câștigi o astfel de funcție într-o perioadă în care încrederea în politică e șubredă, iar discursurile goale s-au tot învârtit prin studiouri. Dar Nicușor Dan nu a apărut brusc pe ecran. Este omul care a stat ani la rând în opoziție față de tot ce înseamnă sistem vechi, corupție mascată, compromis politic. A fost primar general al Capitalei, a fost activist civic, a fost matematician de elită, dar înainte de toate – a fost un om simplu, crescut cu bun-simț, răbdare și o claritate care l-au ajutat să rămână același și în momentele grele, și în cele de glorie.
De ce era poreclit Nicușor Dan „Balaurul” în adolescență
E greu de crezut că un viitor președinte poate să își înceapă povestea într-un mod care seamănă mai degrabă cu un scenariu de film, decât cu o fișă biografică. Dar Nicușor Dan chiar a venit pe lume în mijlocul unei înmormântări. Povestea o spune chiar el, cu un fel de umor amestecat cu melancolie:
„Când m-am născut, murise o mătușă a tatălui meu. Familia locuia în aceeași curte și era masa de după înmormântare, toată lumea era acolo. Mama a zis: «Nu mă duceți la spital până nu se termină treaba». Dar n-a mai așteptat. A plecat la spital. Și masa de înmormântare s-a transformat într-un chef. I-au spus tatălui meu: «Golea, ai băiat, trebuie să dai de băut».“
Așa a început viața lui Nicușor Dan. Un început care spune multe despre felul în care s-au așezat lucrurile pentru el: cu o combinație de seriozitate, întâmplări neașteptate și un soi de destin care l-a împins mereu spre locuri neobișnuite.
Cei care l-au cunoscut în adolescență îl descriu ca pe un copil tăcut, dar extrem de prezent. Avea o inteligență care nu putea fi ignorată și o libertate în gândire care îl făcea diferit. Nu era genul de tocilar, ci mai degrabă acel tip de elev care nu se potrivea cu nicio etichetă.
În lotul olimpic de matematică, unde a fost printre cei mai buni, colegii îi spuneau „Balaurul”. Avea părul mare și un aer nonconformist. Nu semăna deloc cu imaginea băiatului tipic de la olimpiade. Dar era sclipitor. Gândea altfel, vedea repede soluții acolo unde alții se blocau.
„Din cauza părului mare, când eram în lotul de matematică, colegii îmi spuneau Balaurul”, își amintește Nicușor Dan, cu un zâmbet reținut, dar cald.
A fost medaliat cu aur la Olimpiadele Internaționale de Matematică și a studiat la École Normale Supérieure din Paris, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume. Ar fi putut rămâne acolo. Ar fi putut să facă o carieră internațională, să publice cărți, să țină cursuri, să intre în elită. Dar a ales să se întoarcă în România.
De ce? Pentru că simțea că are ceva de făcut aici. Nu voia să fie spectator la o țară care se destrăma, voia să pună umărul. Nu dintr-un impuls naiv, ci din convingerea că fiecare pas, cât de mic, poate schimba ceva.
Activistul care a refuzat compromisurile
După ce s-a întors în țară, Nicușor Dan a început să fie tot mai activ în zona civică. Nu a intrat direct în politică, ci a început prin a lupta pentru spațiile verzi, pentru clădirile de patrimoniu, pentru drepturile cetățenilor care se trezeau expropriați sau ignorați de administrație.
A fondat Asociația „Salvați Bucureștiul” și a dus în instanță numeroase dosare împotriva primăriei, a firmelor de construcții și a celor care încălcau legea sub protecția unor relații politice. Mulți l-au privit ca pe un idealist. Alții, ca pe un nebun simpatic care nu va rezista mult în lupta cu sistemul.
Dar a rezistat. A fost consecvent, tăcut și hotărât. Nu s-a vândut, nu s-a asociat cu partide dubioase, nu a făcut compromisuri.
Când a decis să candideze pentru Primăria Capitalei, părea o glumă pentru mulți. Cine să-l voteze pe băiatul cu matematică și procese în instanță? Ei bine, l-au votat. Și a câștigat.
Într-o vreme în care politicienii își înscenează modestia doar în campanii, Nicușor Dan chiar trăiește simplu. Nu are vilă, nu are colecții de ceasuri, nu are SUV de lux. Locuiește într-un apartament închiriat, alături de soție și copil. Merge pe jos sau cu transportul public. Și nu din marketing, ci pentru că așa e el.
Niciodată n-a încercat să pară altcineva. Numele lui e simplu, aproape banal: Nicușor Dan. Dar, cum spune chiar el, „E o ștampilă. Numele mă reprezintă. Acum lumea mă cunoaște. Nu aș vrea să mă cheme altfel”.
Nu are discursuri agresive, nu promite revoluții, nu strigă lozinci. Dar atunci când vorbește, se face liniște. Pentru că nu încearcă să convingă prin spectacol, ci prin fapte. Și pentru că, într-o lume unde toată lumea pare să joace un rol, el pare sincer.
A câștigat alegerile într-o Românie divizată și nervoasă
Alegerile care l-au adus la Cotroceni nu au fost ușoare. A fost un vot tensionat, cu miză uriașă. Participarea a fost masivă, semn că românii au simțit că e momentul pentru o alegere care contează. Și au ales Nicușor Dan. Cu 53,6% din voturi, un scor curat, fără dubii, într-un context complicat și agitat.
Ce urmează acum e greu de anticipat. România e într-o perioadă instabilă. Politicienii se luptă între ei, crizele se succed, iar încrederea oamenilor în stat e la pământ. Dar, tocmai în această stare generală de dezamăgire, apar uneori liderii care nu seamănă cu nimic din ce-am mai văzut.
Nicușor Dan nu e un salvator. Și nici nu pretinde că e. Dar e un om. Un om care a crescut într-o curte unde se ținea parastasul mătușii, un adolescent cu plete care rezolva ecuații când alții jucau fotbal, un tânăr care a spus nu Parisului și da Bucureștiului, un activist care n-a renunțat, un președinte care încă merge cu metroul.
