Redactia.ro

Procesul lui Vlad Pascu, încheiat astăzi la Curtea de Apel Constanța. Apărătorii cer reducerea pedepsei

Vlad Pascu rămâne în arest încă 30 de zile: Tribunalul Constanța respinge cererea de arest la domiciliu

Procesul în care Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul mortal petrecut la 2 Mai, în august 2023, a ajuns la final. Miercuri, 18 iunie 2025, Curtea de Apel Constanța a avut pe rol ultimul termen din acest dosar. Avocatul apărării a cerut reducerea pedepsei, invocând, printre altele, un denunț formulat de inculpat într-un dosar aflat în instrumentarea DIICOT.

Ultima înfățișare în dosarul „2 Mai”

În fața completului de judecată, avocatul Vlad Cristescu a susținut că pedeapsa aplicată clientului său este prea mare și a solicitat o reconsiderare a duratei de detenție. Printre argumentele aduse s-a numărat și menționarea unui denunț depus de Vlad Pascu într-un alt dosar penal, care ar putea – potrivit apărării – constitui un motiv de reducere a pedepsei.

„Astăzi a fost ultimul termen de judecată. S-au pus concluzii pe toate apelurile, atât ale noastre cât şi ale celorlate părţi din dosar. Speranţa noastră este ca instanţa să admită apelul şi să reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului de către instanţa de fond. Vom vedea dacă va reţine sau nu argumentele noastre referitoare la valorificarea unui denunţ.

Din punctul nostru de vedere, al apărării, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, dar într-adevăr instanţa de judecată este cea care până la urmă va analiza dacă argumentele pe care le-am expus noi sunt valide. În ceea ce priveşte pedepsele aplicate, am apreciat că sunt prea mari şi sperăm la o reducere a acestora către un cuantum mai redus.

Acum cât nu ne putem pronunţa, este atributul exclusiv al instanţei de judecată să stabilească ce pedeapsă se impune  a fi aplicată”, a declarat jurnaliştilor avocatul Vlad Cristescu.

Apărarea a invocat, de asemenea, principiul proporționalității, considerând că pedeapsa aplicată de Judecătoria Mangalia este orientată spre maximumul legal, fără a ține cont de eventuale circumstanțe atenuante.

„Apelul nostru a vizat reinvidualizarea pedepselor, adică reducerea acestora şi a avut două argumente. Pe de o parte noi apreciem că a fost valorificat un denunţ formulat de Vlad Pascu într-un dosar ce se afla pe rolul DIICOT – Structura Centrală, iar pe de altă parte argumentele aduse de noi, independent de valorificarea sau nu a acestui denunţ, pedeapsa orientată principial vorbind către maxim este una prea mare”, a mai afirmat apărătorul lui Vlad Pascu.

Adrian Cuculis: „Dosarul 2 Mai s-a terminat astăzi”

Reprezentantul uneia dintre familiile victimelor, avocatul Adrian Cuculis, a declarat că dosarul este finalizat și că instanța a rămas în pronunțare. Potrivit acestuia, cererea de reducere a pedepsei va fi, cel mai probabil, respinsă. Acesta a subliniat că denunțurile invocate de Vlad Pascu nu sunt relevante în contextul acestui dosar și nu ar trebui să influențeze pedeapsa aplicată pentru faptele din 2 Mai.

„Dosarul 2 Mai s-a terminat astăzi. Instanţa a rămas în pronunţare. Acea solicitare a inculpatului Vlad Pascu de diminuare a limitelor de pedeapsă, din punctul nostru de vedere, o să fie respinsă. S-au pus concluzii şi pe acea schimbare de încadrare juridică a faptei. Nu ştim care va fi opinia instanţei. Cert este că vă pot anunţa trei posibile situaţii.

Dacă se va admite cererea de schimbare a încadrării ca motiv de apel, dosarul se întoarce înapoi la Judecătoria Mangalia, în ipoteza în care se respinge, bineînţeles se va propune una dintre soluţii fie admiterea apelului nostru, fie admiterea apelului inculpatului şi vom vedea care dintre ele va fi favorabilă. Dar cert este că dacă ne gândim la o posibilă schimbare de încadrare, nu ne-o putem închipui decât cu o procedură reluată de la zero”, a precizat Adrian Cuculis.

El a criticat și tentativa apărării de a introduce denunțurile formulate de Vlad Pascu în alte cauze ca motiv pentru reducerea pedepsei. Potrivit avocatului părții civile, aceste denunțuri nu au fost inițiate de Pascu în mod voluntar, ci sunt parte a unor dosare declanșate de autorități din oficiu.

„Ceea ce a încercat Vlad Pascu să facă, a venit cu vreo patru denunţuri pe care le-ar fi depus. Cert este că ultimul, cel la care a făcut trimitere acolo – vorbim de un dosar penal plecat din oficiu şi în niciun caz nu este el artizanul dosarul penal – el este un martor în dosar care s-a apucat să spună câte ceva despre Maru şi alte persoane care se ocupă cu traficul de droguri. Să nu ne închipuim să ei sunt adevăraţii traficanţi”, a mai afirmat Adrian Cuculis.

Faptele pentru care Vlad Pascu a fost condamnat

Potrivit dosarului, în dimineața zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39 și a lovit mortal doi tineri care se aflau pe marginea drumului, în apropierea localității 2 Mai. Trei alte persoane au fost rănite. Imediat după accident, Pascu a părăsit locul faptei și a fost găsit de polițiști în stațiunea Vama Veche.

Analizele toxicologice au arătat că în momentul producerii accidentului, Vlad Pascu se afla sub influența substanțelor psihoactive, fiind depistate în organism urme de cocaină și amfetamină. Ulterior, a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența drogurilor și părăsirea locului accidentului.

Măsuri complementare și despăgubiri

Pe lângă condamnarea la 10 ani de închisoare, Judecătoria Mangalia a stabilit și interzicerea unor drepturi civile pentru Vlad Pascu. Timp de cinci ani după executarea pedepsei, acesta nu va mai avea dreptul să conducă autovehicule și nu va putea ocupa funcții care implică autoritate de stat.

Totodată, instanța a decis că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) trebuie să achite despăgubiri morale în valoare totală de peste 1,7 milioane de euro familiilor victimelor și persoanelor vătămate în accident.

Verdictul final, așteptat în perioada următoare

Curtea de Apel Constanța urmează să se pronunțe în perioada următoare asupra apelurilor formulate atât de inculpat, cât și de părțile civile. Instanța va decide dacă va menține condamnarea de 10 ani, dacă va reduce pedeapsa sau dacă va dispune rejudecarea cauzei, în funcție de validitatea argumentelor aduse în timpul ultimului termen.

Hotărârea Curții va fi definitivă și va încheia unul dintre cele mai mediatizate cazuri judiciare din ultimii ani, cu impact major în spațiul public și un amplu ecou în rândul opiniei publice, mai ales prin prisma circumstanțelor în care a avut loc accidentul și a substanțelor detectate în organismul inculpatului.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: