Președintele rus Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării, vineri, informațiile potrivit cărora drona care s-a prăbușit în noaptea precedentă peste un bloc de locuințe din Galați ar fi de proveniență rusească. Liderul de la Kremlin a afirmat că este nevoie de o analiză tehnică înainte de a se putea stabili cu exactitate originea aparatului de zbor.
Putin, prima declarație despre originea dronei căzute la Galați
Declarațiile au fost făcute la finalul unei vizite oficiale în Kazahstan, în contextul reacțiilor internaționale generate de incidentul petrecut pe teritoriul României.
Putin a susținut că a aflat recent despre acest caz și a cerut dovezi clare înainte de formularea unor concluzii.
„Cine în România spune că aceasta este o dronă rusească? (…) Nimeni nu poate determina originea (dronei) atât timp cât nu se realizează o examinare a acestui aparat”, a declarat liderul de la Kremlin, potrivit Agerpres.
Totodată, președintele rus a sugerat ca epava dronei să fie pusă la dispoziția autorităților ruse pentru efectuarea unei investigații proprii, considerând că doar o expertiză tehnică detaliată poate clarifica proveniența aparatului.
În argumentația sa, Putin a invocat și alte incidente recente în care drone au pătruns în spațiul aerian al unor state europene. Acesta a amintit cazuri raportate în Finlanda, Polonia și în țările baltice.
Cere acces la epavă pentru investigații
„Prima reacție a fost aceeași care este acum în România: «Vin rușii!»”, a comentat președintele Federației Ruse.
Declarațiile sale vin la câteva ore după o poziție exprimată de Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate. Acesta a avertizat că drone rătăcite vor continua să ajungă pe teritoriul statelor europene și a susținut că țările Uniunii Europene sunt implicate direct în conflictul dintre Rusia și Ucraina.
De partea cealaltă, autoritățile române au transmis deja concluziile preliminare ale investigației. Potrivit Ministerul Apărării Naționale, aparatul care s-a prăbușit la Galați este o dronă de tip Geran-2, identificată ca fiind de proveniență rusească.
Incidentul de la Galați a provocat distrugeri importante la nivelul unui bloc de locuințe și s-a soldat cu mai multe victime, autoritățile române continuând cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care drona a ajuns pe teritoriul României.
Sursa foto: Arhivă





















