Saghin Sabrina
Pe 13 aprilie, creștinii ortodocși din întreaga țară sărbătoresc Floriile, una dintre cele mai importante și emoționante zile din calendarul religios, ce anunță apropierea Paștelui. Această duminică marchează intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, întâmpinat cu ramuri și strigăte de slavă, într-un gest de recunoaștere a misiunii sale divine.
Floriile nu sunt doar o sărbătoare de primăvară, ci un moment de profundă semnificație spirituală. Ramurile de salcie sfințite în biserici capătă valoare de simbol sacru, iar credincioșii le păstrează cu evlavie, respectând obiceiuri transmise din generație în generație.
Ramurile de salcie – simbol al vieții și al biruinței
Sărbătoarea Floriilor amintește de momentul în care Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un mânz de asin, în aplauzele și ovațiile mulțimii, care îl întâmpina cu ramuri de finic, semn al bucuriei și al speranței. Deși în Evanghelii se menționează finicul, în funcție de geografia și vegetația fiecărei regiuni, tradițiile locale au adaptat simbolurile. Astfel, în spațiul românesc, credincioșii vin la biserică în Duminica Floriilor cu ramuri de salcie, care sunt sfințite de preoți după slujba Sfintei Liturghii.
Ramurile de salcie nu sunt alese întâmplător. Ele simbolizează renașterea naturii și, totodată, biruința vieții asupra morții, fiind un ecou al biruinței Mântuitorului asupra păcatului și suferinței. În tradiția ortodoxă, salcia are o încărcătură spirituală profundă – este considerată o plantă smerită, dar plină de forță vitală. Mugurii săi moi și mlădioși, care apar odată cu venirea primăverii, amintesc de speranța reînnoirii sufletului și de puterea credinței în fața încercărilor vieții.
Părintele Paul Tudorache, paroh la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călărași, explică: „Biserica Ortodoxă a rânduit în această zi să fie împărţite credincioşilor ramuri de salcie binecuvântate, care înseamnă renaşterea naturii sau biruinţa vieţii împotriva morţii. În această zi se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri”.
Pe lângă semnificația religioasă, ramura de salcie are și o dimensiune simbolică în cultura populară. Ea este adesea considerată protector al casei și al familiei, fiind păstrată în gospodării, la icoane sau în colțuri ale locuinței, pentru a aduce binecuvântare și a alunga răul. În unele zone, oamenii ating cu ramura de salcie copiii sau animalele din curte, în credința că le vor feri de boli și necazuri.
Ce facem cu ramurile de salcie după ce se usucă
Odată cu trecerea timpului, ramurile de salcie se usucă, dar chiar și atunci ele nu trebuie tratate ca niște obiecte obișnuite. Fiind sfințite, aceste ramuri nu se aruncă la gunoi, ci se respectă un ritual de întoarcere în natură: se ard sau se îngroapă, ca o formă de recunoștință și respect față de darul primit de la Dumnezeu.
Gestul arderii sau al îngropării ramurilor uscate vine din dorința de a nu profana un obiect sacru. În unele gospodării, oamenii aprind focuri mici în care pun ramurile vechi, rostind o rugăciune sau un gând bun, cerând protecție și binecuvântare pentru casa și familia lor. În alte zone, ramurile uscate sunt îngropate în grădină sau la rădăcina unui copac, în semn de întoarcere la pământ și de reîntoarcere a harului în ciclul naturii.
Pe lângă rolul lor spiritual, ramurile de salcie au devenit și parte a tradiției vizuale a Floriilor. În unele locuri din țară, salcia este folosită pentru a împodobi porțile, ferestrele sau ușile, ca simbol de primăvară și de protecție divină. De asemenea, mulți credincioși aleg să așeze ramurile sfințite la icoanele din casă, considerându-le adevărate talismane ale credinței.
Este important ca fiecare credincios să înțeleagă că ramura de salcie de la Florii nu este doar o tradiție decorativă, ci un element sacru, încărcat de sensuri teologice și simbolice. Prin ea, omul se leagă de sărbătoare, de Dumnezeu și de Biserică, păstrând în suflet și în casă amintirea zilei în care Mântuitorul a fost primit cu bucurie de oameni.
Floriile sunt, așadar, o sărbătoare a speranței, a începuturilor noi și a întoarcerii către credință. Prin ramurile de salcie, prin rugăciune și participare la Sfânta Liturghie, creștinii își reamintesc că drumul spre Înviere trece prin iubire, curăție sufletească și recunoștință. Tradițiile legate de această zi nu sunt doar frumoase, ci adânc înrădăcinate în spiritualitatea poporului român, și merită păstrate cu respect și înțelepciune.
