Redactia.ro
Home » Știri » Raed Arafat, despre descoperirea noii tulpini a coronavirusului în România: „Se răspândește în comunitate”

Raed Arafat, despre descoperirea noii tulpini a coronavirusului în România: „Se răspândește în comunitate”

Raed Arafat, bilant la un an de pandemie

Noua tulpină a coronavirusului, depistată inițial în Marea Britanie, a ajuns și în România. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că noua tulpină se răspândește deja în comunitate. 

„Se răspândește în comunitate”

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a afirmat că noua tulpină a coronavirusului care a fost descoperită la o pacientă care nu a fost plecată în afara țării, se transmite în comunitate. Secretarul de stat a adăugat că trebuie să fie acordată atenție la orice creștere a numărului de cazuri pentru a fi luate măsuri.

„Faptul că a fost identificat un pacient cu această tulpină, înseamnă că probabil – mai ales că acest pacient nu a fost în Marea Britanie, n-a avut contact cu alte persoane din Marea Britanie de care să știe – tulpina deja se răspândește undeva și se răspândește în comunitate. Faptul că am depistat tulpina la o pacientă nu înseamnă că e o singură pacientă. Faptul că am depistat-o trebuie să ne deschidă ochii și să ne arate clar că trebuie să fim foarte vigilenți”, a spus Raed Arafat, potrivit Digi 24.

Secretarul de stat a precizat că lupta cu noul coronavirus se dă pe două fronturi.

,„În pandemie, vorbim de două fronturi. Primul este frontul de vaccinare. Cu cât vaccinăm mai mult, vom ajunge la un moment să avem un procent suficient de persoane vaccinate, astfel încât să limităm răspândirea şi vulnerabilitatea faţă de virus. Şi frontul al doilea, este cel care continuă să se lupte cu răspândirea virusului, într-un moment în care nu sunt suficiente persoane vaccinate”, a declarat șeful DSU.

Șeful DSU a mai precizat că începutul vaccinării nu rezolvă problema coronavirusului. Mai mult, ar trebui să fie respectate măsruile impuse pentru a ajunge la rezultatul dorit.

Faptul că am început vaccinarea nu înseamnă că s-a redus riscul şi totul este rezolvat. Vedem lumina de la capătul tunelului, fără discuţie, dar mai este un drum de parcurs în acest tunel până ajungem acolo, a mai declarat Arafat.

Ministrul Sănătății a mai menționat că ar putea fi luate în considerare măsuri pentru limitarea răspândirii noii tulpini a coronavirusului, începând cu regiunea în care a fost confirmat primul caz.

„Avem o anchetă epidemiologică, care ne arată că doamna nu a călătorit în Marea Britanie, în străinătate, deci probabil că a contractat tulpina din altă parte. E un factor de îngrijorare. Dacă ne uităm la zilele trecute, toate sunt cu cifre de patru ori mai mici. Dacă lucrurile vor continua așa, atunci putem lua în considerare măsuri pentru acea regiune”, a spus și Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

Noua tulpină de coronavirus a ajuns și în România

Noua tulpină de COVID-19 , originară din Marea Britanie, a ajuns și în România. Persoana infecattă este o femei din Giurgiu, în vârstă de 27 de ani. Tânăra a fost dusă duminică la camera de gardă a Institutului Matei Balș. În urma acestei situații, DSP a deschis o anchetă pentru a afla persoanele care au intrat în contact cu tânăra/

Dacă informațiile pe care ni le-a furnizat pacienta sunt adevărate, înseamnă că virusul circulă deja în România. Și e mult mai contagios. Ne putem aștepta la o creștere a numărului de cazuri”, a declarat la  B1 TV, dr. Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balș din Capitală. 

Câteva dintre restricțiile decise de autorități:

  • Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun.
  • Se propune menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
  • Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
  • Se propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
  • Se propune menținerea interdicției de circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu excepții motivate.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: