Spitalul privat Armonia din Constanța, aflat în centrul unei anchete declanșate după moartea unei tinere mame transferate în stare gravă la Spitalul Județean, a transmis o reacție oficială în urma raportului realizat de Ministerul Sănătății, raport care a scos la iveală nereguli grave — de la dezinfectanți și materiale sanitare expirate, până la lipsa unei autorizații de funcționare conforme legii.
Reacția spitalului privat din Constanța după raportul Ministerului Sănătății
Într-un comunicat de presă, conducerea spitalului Armonia a precizat că toate neconformitățile menționate de Ministerul Sănătății țin de aspecte administrative și tehnice, nu de îngrijirea pacienților, și că acestea sunt deja în proces de remediere.
„În urma raportului transmis de Ministerul Sănătăţii, dorim să precizăm că aspectele semnalate vizează exclusiv elemente de natură administrativă şi tehnică, inclusiv cele aferente contractelor externalizate, şi se află deja în curs de remediere. Echipa noastră a demarat toate măsurile necesare pentru actualizarea şi optimizarea procedurilor interne identificate, în deplină conformitate cu recomandările Ministerului Sănătăţii”, a transmis spitalul Armonia.
Spitalul a mai adăugat că activitatea continuă „în limitele permise de reglementările în vigoare”, subliniind că pacienții nu vor fi afectați de măsurile impuse în urma controlului.
„Activitatea Armonia Hospital se desfăşoară în continuare în limitele permise de reglementările în vigoare, asigurând continuitatea serviciilor medicale, astfel încât pacienţii să poată beneficia fără întreruperi de serviciile noastre”.
Spitalul Armonia a mai adăugat că „îşi reafirmă angajamentul pentru respectarea legislaţiei în vigoare şi menţinerea celor mai înalte standarde profesionale în toate aspectele activităţii sale”.
Raportul Ministerului Sănătății: Nereguli grave în activitatea spitalului
Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății, realizat după decesul unei paciente transferate de la Spitalul Armonia, a constatat încălcări majore ale legislației sanitare. Documentul relevă că unitatea medicală funcționează, încă din 2009, într-o clădire autorizată ca hotel, nu ca spital, iar schimbarea de destinație a fost solicitată abia în anul 2024.
Totodată, s-a constatat că:
-
saloanele au suprafețe mai mici decât cele prevăzute de normele sanitare,
-
numărul de paturi din secția ATI depășește cel menționat în documentele de autorizare,
-
în spital au fost găsite materiale sanitare și biocide cu termen de valabilitate expirat,
-
lipsesc circuitele epidemiologice obligatorii pentru accesul în zona ATI.
Concluzia inspectorilor a fost clară: autorizația sanitară de funcționare a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale.
Spitalul funcționează într-o clădire cu destinație de hotel
Echipa de control a descoperit că spitalul Armonia își desfășoară activitatea într-un imobil cu demisol, parter și trei etaje, care figurează în documente ca unitate hotelieră. În plus, autoritățile au constatat că modificările structurale și dotările nu respectă standardele pentru funcționarea unei unități sanitare de tip spital.
De asemenea, au fost identificate deficiențe privind gestionarea deșeurilor medicale, lipsa spațiilor de depozitare conforme și neactualizarea periodică a procedurilor interne de igienizare.
Ministerul Sănătății a sesizat Direcția Națională Anticorupție și Parchetul General cu privire la aceste nereguli, considerând că autorizarea și supravegherea activității spitalului au fost efectuate cu abateri.
Ancheta Ministerului Sănătății a fost demarată după decesul unei femei tinere, care a născut la spitalul privat Armonia și a suferit complicații grave postnatale. Pacienta a fost transferată ulterior la Spitalul Județean Constanța, unde a decedat la scurt timp.
Cazul a generat o reacție publică intensă și a dus la demiterea directorului executiv al Direcției de Sănătate Publică Constanța, în urma raportului Corpului de Control.
Spitalul Armonia, sub monitorizarea autorităților
Ministerul Sănătății a anunțat că va menține spitalul sub monitorizare permanentă, până la remedierea completă a deficiențelor constatate. În paralel, autoritățile analizează modul în care Direcția de Sănătate Publică a emis autorizația de funcționare pentru unitatea medicală.
Până la o decizie finală, spitalul poate desfășura doar activități ambulatorii, fără internări și fără intervenții chirurgicale, conform reglementărilor legale.
Sursa foto: Arhivă