Redactia.ro
Home » Știri » Reacția unor tineri care au fost prinși că aruncau coji de semințe pe jos

Reacția unor tineri care au fost prinși că aruncau coji de semințe pe jos

tineri-matura-gaesti

Doi tineri din Găești, județul Dâmbovița, au văzut pe pielea lor ce-nseamnă „munca de jos”. Aceștia au fost surprinși de autoritățile locale cum aruncau coji de semințe pe jos, iar pedeapsa a fost pe măsura faptelor lor. Cum au reacționat?

Au fost prinși cu „mâța-n sac”! Niște tineri din Găești au fost prinși în timp ce aruncau coji de semințe pe jos, în Parcul Copiilor. Și deși este o amendă usturătoare pentru o astfel de faptă, tinerii au scăpat cu o simplă pedeapsă.

Ce au fost nevoiți să facă? Să dea cu mătura!

Cum au reacționat? Au acceptat de îndată, de frică să nu primească amenda de 500 de lei, pe care tot părinții lor ar fi plătit-o, din moment ce ei erau minori. „Erau mai mulți tineri acolo, doar cei care au mâncat semințe au dat cu mătura. Am vrut să-i educăm, că e prăpăd mănâncă semințe și e foarte ușor să le dai amendă. Dar am zis că, în prima fază, să-i punem să dea cu mătura”, a declarat, pentru Mediafax, Dan Anghelina, coordonatorul Poliției Locale Găești.

Inițiativa polițiștilor a fost lăudată de primarul orașului Găești

„Este foarte bine cum au procedat polițiștii, pentru că eu nu stau în urma lor, să vin în urma lor să mătur. Eu am, la ora actuală, la sectorul spații verzi, 15 persoane și orașul meu se întinde pe zeci de kilometri. Avem niște parcuri extraordinar de frumoase, foarte bine îngrijte și nu mi se pare normal să vin în urma lor să mătur. Mai au și atitudini de anul 2019. Mi se pare că nu e nimic umilitor că i-au pus să măture acolo. În primul rând, cred că vor vedea și alții și cred că se vor gândi de două ori înainte să facă treaba asta”, a precizat, pentru sursa amintită anterior, primarul Grigore Gheorghe.

Citește și Ce a apărut pe contul de Instagram al Anamariei Prodan? Fanii sunt uluiți

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: