Guvernul Republicii Moldova a aprobat instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 martie. Măsura urmează să fie supusă votului în Parlament, la solicitarea premierului Alexandru Munteanu, în contextul efectelor generate de atacurile Rusiei asupra infrastructurii din Ucraina.
Potrivit autorităților de la Chișinău, situația energetică a devenit instabilă după atacurile cu drone asupra infrastructurii civile din Ucraina. Una dintre consecințele directe a fost afectarea liniei electrice Isaccea – Vulcănești, principala conexiune dintre România și Republica Moldova.
Republica Moldova solicită stare de urgență
Premierul Alexandru Munteanu a avertizat că există riscuri reale privind securitatea energetică a țării, iar deconectările în lanț nu pot fi excluse în perioada următoare.
„Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război şi un atac la adresa noastră a tuturor aici, în Republica Moldova”, a declarat premierul.
Probleme și în alimentarea cu apă
În ultimele două săptămâni, Republica Moldova a fost afectată și de un alt incident major. Atacul asupra hidrocentralei din Novodnestrovsk a dus la poluarea râului Nistru, ceea ce a avut consecințe directe asupra alimentării cu apă.
Mai multe raioane din nordul țării au rămas fără apă potabilă, afectând viața de zi cu zi a locuitorilor și funcționarea instituțiilor. Autoritățile au intervenit cu sprijin din partea Uniunii Europene și a României pentru a limita impactul.
„Consecinţele sunt concrete. Mai multe raioane din nord au rămas fără apă potabilă. Viaţa oamenilor a fost afectată direct, de la consum zilnic, la igienă şi la funcţionarea instituţiilor. Am intervenit prompt în urma acestui atac, fiind ajutaţi de partenerii noştri din UE şi, desigur, de fraţii noştri din România. Nu am eliminat toate riscurile legate de acest atac. Deversările continuă, spre regret, dar am diminuat semnificativ efectele adverse”, a precizat Alexandru Munteanu.
Noi atacuri și riscuri în creștere
Autoritățile au anunțat că un nou atac a avut loc recent, iar pentru a menține alimentarea cu energie au fost activate toate cele patru linii de interconectare cu România. Chiar și în aceste condiții, situația rămâne fragilă.
„Noaptea trecută am fost supuşi unui nou atac. Au fost activate cele patru linii de interconexiune cu România, dar situaţia rămâne complicată. Deconectările în lanţ rămân posibile şi, spre regret, nu putem elimina riscul unor noi atacuri asupra infrastructurii noastre. Deci, avem riscuri reale pentru securitatea energetică a ţării. Consecinţele acţiunilor Federaţiei Ruse nu mai pot fi ignorate”, a explicat şeful guvernului de la Chişinău.
Pe lângă problemele din sistemul energetic, Republica Moldova se confruntă și cu scumpiri semnificative. Prețul motorinei a depășit pragul de 30 de lei moldovenești, echivalentul a aproximativ 8 lei românești, după o creștere de aproape 50% în mai puțin de o lună.
În acest context, premierul a cerut populației și instituțiilor să evite risipa și să consume responsabil resursele disponibile.
Decizia finală, în Parlament
Pentru a gestiona situația, Guvernul a propus instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile. Premierul urmează să prezinte solicitarea în Parlament, unde deputații vor decide asupra adoptării acestei măsuri.
Autoritățile consideră că această decizie este necesară pentru a putea interveni rapid și eficient în fața riscurilor generate de contextul regional instabil.






















