Redactia.ro

Robert Duvall, actorul legendar din „The Godfather” și „Apocalypse Now”, a murit la 95 de ani

Doliu în lumea muzicii: Garth Hudson s-a stins din viață în somn!

Robert Duvall, una dintre figurile emblematice ale cinematografiei americane, cunoscut pentru rolurile sale din „The Godfather” și „Apocalypse Now”, s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani. Anunțul a fost făcut de familie, printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a actorului.

Robert Duvall a murit la 95 de ani

Vestea dispariției a fost transmisă luni de soția sa, Luciana, care a confirmat că marele actor a murit liniștit, acasă.

„Ieri ne-am luat rămas bun de la iubitul meu soț, prețuit prieteni și unul dintre cei mai mari actori ai timpurilor noastre. Bob a murit în pace acasă, înconjurat de dragoste și confort”, a scris ea, citată de The Independent.

Cu o carieră impresionantă întinsă pe șapte decenii, Duvall a devenit un reper al filmului american. A câștigat Premiul Oscar pentru interpretarea din „Tender Mercies” (1983) și a rămas în memoria publicului prin roluri memorabile în producții precum „The Godfather”, „Apocalypse Now” și „To Kill a Mockingbird”, potrivit People.

Robert Duvall - Wikipidiya
Sursa foto: Wikipedia

În mesajul său, Luciana a subliniat impactul personal și profesional al actorului:

„Pentru lume, el a fost un actor laureat al Premiului Oscar, un regizor, un povestitor. Pentru mine, a fost pur și simplu totul”, a continuat Luciana.

Ea a adăugat: „Pentru fiecare dintre numeroasele sale roluri, Bob a dat totul personajelor sale și adevărului spiritului uman pe care îl reprezentau. Făcând acest lucru, ne lasă tuturor ceva durabil și de neuitat. Vă mulțumim pentru anii de sprijin pe care i i-ați arătat lui Bob și pentru că ne-ați oferit acest timp și intimitate pentru a sărbători amintirile pe care le lasă în urmă”.

Robert Selden Duvall s-a născut la 5 ianuarie 1931, în San Diego, California. A absolvit Principia College din Illinois în 1953, iar ulterior a servit timp de doi ani în armată, fiind detașat în Coreea, conform Agerpres.

După revenirea în Statele Unite, și-a continuat formarea artistică la „The Neighborhood Playhouse School of the Theatre” din New York, unde a studiat sub îndrumarea lui Sanford Meisner.

Debutul său major în cinematografie a venit odată cu filmul „To Kill a Mockingbird”

Debutul său major în cinematografie a venit odată cu filmul „To Kill a Mockingbird” (1962), adaptare după romanul lui Harper Lee, producție recompensată cu trei Premii Oscar, potrivit IMDB și Farout Magazine.

Prima nominalizare la Oscar a obținut-o pentru rolul din „The Godfather” (1972). A colaborat din nou cu Francis Ford Coppola în „Apocalypse Now” (1979), film care i-a adus o nouă nominalizare la prestigioasele distincții ale Academiei Americane de Film.

Pe lângă Oscarul câștigat pentru „Tender Mercies”, Robert Duvall a adunat de-a lungul carierei alte 61 de premii și 67 de nominalizări, potrivit IMDB, consolidându-și statutul de legendă a marelui ecran.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: