Redactia.ro

România, măturată de un val de aer polar. Va ninge mai devreme decât ne-am fi așteptat

ninsoare

Temperaturile au început să scadă serios în multe dintre regiunile țării, iar oamenii se întreabă dacă Sărbătorile de iarnă din acest an vor fi unele desprinse din povești, cu multă zapadă. Meteorologii ANM oferă răspunsul! Iată cum arată evoluția temperaturilor înregistrate de către termometre începând cu data de 16 noiembrie.

Ninsorile își vor face simțită prezența în Transilvania și Muntenia

Iarna începe să-și facă simțită prezența mai repede decât ne-am fi așteptat. Conform meteorologilor de la ANM, în zonele joase din Moldova și Transilvania, precum și în zonele deluroase din Muntenia, există șanse considerabile de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Ninsorile și viscolul vor predomina în regiunile montane, iar vântul va bate în rafale puternice, începând cu 16 noiembrie.

În perioada care urmează, temperaturile se mențin la limita înghețului în nordul Moldovei și estul Transilvaniei. De altfel, și valorile termice înregistrate pe timpul nopții se află în scădere, temperaturile se vor situa între minus cinci grade Celsius și minus patru grade Celsius în nordul Moldovei și estul Transilvaniei.

În Banat, media temperaturilor minime va gravita în jurul valorii de 2-4 grade Celsius. Ninsorile sunt excluse, dar vor predomina precipitațiile sub formă de ploaie.

În Crișana nu vor fi înregistrate ninsori. În Transilvania și Maramureș există șanse mari de precipitații sub formă de ninsoare în intervalul 17-22 noiembrie, precum și după data de 25 noiembrie.

România este lovită de un val de aer polar

Directorul ANM, Florina Georgescu, a subliniat că în această perioadă România va fi lovită de un aer polar, așadar temperaturile vor scădea considertabil pe teritorul întregii țări.

De luni vom avea un nou episod de răcire a vremii, unde așteptăm maxime doar de 10-15 grade și posibil ca în mare parte a săptămânii următoare să fie caracterizată de temperaturi normale sau chiar sub norma pentru partea de est a teritoriului”, a fost anunțul făcut de către Florina Georgescu.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: