Guvernul României, prin Ministerul Energiei, lansează un program național de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică, destinat românilor cu venituri reduse. Potrivit declarațiilor ministrului Energiei, Bogdan Ivan, aproximativ 4,5 milioane de cetățeni vor beneficia de acest ajutor financiar, începând din 2025.
Cine poate beneficia de aceste vouchere pentru plata energiei?
Programul este adresat gospodăriilor vulnerabile – în special celor cu venituri mici.
- Vor fi sprijinite aproximativ 2,1 milioane de gospodării.
- Sunt vizați aproximativ 4,5 milioane de persoane în total.
Criteriile de eligibilitate sunt: venitul individual lunar de până la 1.950 lei sau venitul mediu pe membru de familie de până la 1.780 lei/lună.
„Sunt trei variante astăzi, unele sunt pe termen scurt, unele pe termen mediu și pe termen lung. Din punct de vedere a termenului scurt, faptul că sunt 200.000 de oameni care și-au schimbat operatorul de distribuție în ultimele două luni de zile, arată faptul că e o dinamică foarte mare și deja avem doi competitori pe piață care au scăzut sub pragul psihologic de 1,3 lei per kilowatt. Ce înseamnă asta? Înseamnă că au scăzut sub prețul plafonat înainte de 1 iulie. Adică cei care consumau mai mult de 300 de kilowați înainte, și se vor muta la unul dintre cei doi furnizori, vor plăti fapturile mai mici începând cu luna iulie”, a declarat Bogdan Ivan, scrie România TV.
Ce oferă programul?
- Vouchere lunare pentru plata facturilor la energie electrică;
- Valoarea acestora va acoperi între 40% și 50% din factura lunară;
Durata sprijinului este de nouă luni consecutive, oferind un ajutor esențial în contextul creșterii tarifelor la energie.
Această măsură vine ca reacție la modificarea recentă a plafonului de preț la energie electrică, care a dus la o majorare bruscă a facturilor pentru consumatori. Scopul principal este protejarea familiilor cu venituri reduse de impactul economic al acestor creșteri.
Cum te poți înscrie?
- Platforma națională de înscriere va deveni funcțională în scurt timp;
- Termenul limită pentru completarea cererii este jumătatea lunii august 2025;
Detalii privind documentele necesare și procedura exactă vor fi anunțate public de Ministerul Energiei.
Cum funcționează liberalizarea pieței și ce înseamnă pentru consumatori
Liberalizarea pieței de energie electrică înseamnă că fiecare consumator poate alege liber furnizorul de energie, fără ca statul să impună un preț fix. Până acum, plafonarea impusă de Guvern a menținut tarife mai mici pentru majoritatea gospodăriilor. Aceste tarife erau diferențiate pe baza consumului lunar: 0,68 lei/kWh pentru consum de până la 100 kWh 0,8 lei/kWh pentru consum între 100 și 255 kWh 1,3 lei/kWh pentru consum peste 255 kWh.
După 1 iulie, aceste plafoane dispar. Furnizorii vor aplica prețuri din ofertele lor comerciale, iar consumatorii vor trebui să-și aleagă cea mai bună variantă. În lipsa unei alegeri, contractul existent poate continua cu un tarif mai mare sau se poate transforma automat în alt tip de contract, deseori mai scump, scrie libertatea.ro.
Cum alegi un furnizor potrivit și de ce trebuie să fii atent
Pentru această analiză, s-a luat în calcul un consum lunar de 150 kWh. Este un consum considerat rezonabil pentru o gospodărie care folosește aparatură modernă, dar fără excese. Pe baza datelor de pe site-ul ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), am comparat ofertele valabile în cele mai mari orașe din țară. Este esențial să citești cu atenție contractul propus de furnizor. Unele companii includ comisioane ascunse sau penalități în caz de reziliere anticipată. De asemenea, trebuie verificat dacă prețul oferit este fix sau variabil. Prețurile fixe oferă stabilitate, în timp ce cele variabile pot crește în funcție de piață.