Roxana
Elena avea 34 de ani cand l-a cunoscut pe Radu. Lucrau in acelasi oras, dar in domenii diferite. S-au intalnit intamplator, intr-o cafenea, intr-o dimineata ploioasa. El i-a oferit umbrela lui, apoi a invitat-o la masa.
Radu era atent, calm si parea genul de barbat care stie exact ce isi doreste. I-a spus ca fusese casatorit, dar ca relatia se terminase de mult. Nu vorbea aproape niciodata despre trecut, iar Elena nu a insistat.
Dupa cateva luni, relatia lor devenise serioasa. Radu ii aducea flori, ii vorbea despre o casa impreuna si ii promitea ca nu va mai trebui sa treaca singura prin momentele grele.
Totusi, existau lucruri pe care Elena nu le intelegea.
Radu nu raspundea la telefon seara tarziu. In weekenduri pleca des, spunand ca trebuie sa aiba grija de mama lui bolnava. Nu o prezenta colegilor apropiati si evita sa apara cu ea in fotografii.
Cand Elena il intreba, el gasea mereu o explicatie.
„Nu vreau ca trecutul meu sa intre intre noi”, ii spunea.
Dupa un an, Radu a cerut-o in casatorie. A ales un restaurant elegant si i-a pus inelul pe deget in fata tuturor. Elena a plans de fericire.
Nunta a fost organizata repede. El a insistat sa fie o ceremonie restransa, fara prea multi invitati. Spunea ca nu ii plac petrecerile mari si ca isi doreste doar liniste.
In dimineata nuntii, Elena s-a privit in oglinda si a simtit ca viata ei incepea, in sfarsit, asa cum visase.
Ceremonia urma sa aiba loc intr-o mica pensiune de la marginea orasului. Invitatii sosiseră, muzica se auzea incet, iar Radu o astepta langa masa pe care se aflau actele.
Cu cateva minute inainte ca Elena sa intre, o masina a oprit brusc in fata pensiunii.
Din ea a coborat o femeie imbracata simplu, insotita de un baiat de aproximativ zece ani.
Femeia a intrat direct in sala.
Cand Radu a vazut-o, a incremenit.
„Spune-le cine sunt”, i-a cerut ea.
Elena nu intelegea nimic.
„Cine sunteti?”, a intrebat.
Femeia a scos din geanta un certificat de casatorie.
„Sunt sotia lui. De doisprezece ani.”
In sala s-a facut liniste.
Elena a simtit ca nu mai poate respira. S-a uitat la Radu, asteptand sa nege. El si-a coborat privirea.
Atunci a inteles totul.
Weekendurile in care disparea. Telefoanele inchise. Refuzul de a face fotografii. Nunta mica si grabita.
Radu nu era divortat.
Traise doua vieti si sperase ca nimeni nu va afla.
Femeia venise dupa ce gasise, din intamplare, un mesaj despre nunta. Baiatul de langa ea era fiul lor.
Elena si-a scos inelul si l-a lasat pe masa.
„Nu m-am casatorit cu un barbat insurat”, i-a spus. „M-am casatorit cu o minciuna.”
A plecat din sala fara sa se uite inapoi.
In lunile care au urmat, Elena a aflat ca Radu folosise documente false si mintise inclusiv in fata oamenilor care organizasera ceremonia. Casatoria nu a putut fi inregistrata legal, iar el a ajuns sa raspunda pentru faptele sale.
Pentru Elena, rusinea a fost greu de suportat. O vreme, nu a vrut sa vorbeasca despre ceea ce se intamplase. Se invinovatea pentru ca nu vazuse semnele.
Mai tarziu a inteles ca increderea ei nu fusese o greseala. Minciuna lui fusese.
Dupa doi ani, si-a refacut viata. Nu s-a grabit sa intre intr-o alta relatie, dar a invatat sa nu mai ignore intrebarile care o nelinisteau.
Iar inelul primit de la Radu nu l-a vandut.
L-a pastrat intr-o cutie, nu ca amintire a iubirii, ci ca dovada a zilei in care a ales sa plece.
