Mirela Loșniță
Cristina se săturase ca fiecare vizită la casa de la țară să însemne pentru ea ore întregi de muncă. De fiecare dată când soțul ei, Mihai, își invita fratele și familia acestuia, lucrurile se desfășurau după același scenariu: el făcea planurile, iar ea gătea, făcea curățenie, pregătea mesele și se ocupa de toate detaliile.
„Sâmbătă să fie totul pregătit!”
De această dată, Mihai nici măcar nu o întrebase.
— Sâmbătă să fie totul gata când ajungem! îi spusese simplu.
Cristina a decis însă că nu va mai accepta situația. În ziua respectivă, în loc să meargă la casa de la țară și să pregătească totul, a plecat la o prietenă aflată la aproximativ 30 de kilometri distanță.
Când Mihai, fratele său Radu, Laura și copiii au ajuns cu portbagajul plin de carne pentru grătar, au găsit poarta încuiată.
Au fost nevoiți să se descurce singuri.
O zi care i-a schimbat perspectiva
Lucrurile au devenit însă serioase după ce Mihai a încercat să taie lemne și s-a accidentat la mână. Cristina a primit un telefon și a plecat imediat spre spital.
Din fericire, rana nu era gravă. Medicii au pus câteva copci, iar Mihai urma să își menajeze mâna.
Când Cristina l-a găsit, se aștepta la reproșuri. În schimb, soțul ei părea rușinat.
— Am fost un prost, i-a spus.
Nu se referea doar la accident.
Mihai i-a povestit că, odată ajuns la țară fără ea, realizase că nu știa aproape nimic despre pregătirile necesare. Nu știa unde sunt lucrurile, cum se pornește boilerul sau ce trebuie făcut înainte să vină musafirii.
Carnea fusese arsă, copiii deveniseră nerăbdători, iar bucătăria se transformase într-un haos.
— Atunci mi-am dat seama că toate lucrurile astea le faci tu de fiecare dată. Și eu nici măcar nu observ, a recunoscut.
Cristina i-a explicat că problema nu fusese niciodată familia lui.
— Problema este că tu hotărăști, iar eu trebuie să execut. Spui că vin musafirii și automat eu primesc o zi întreagă de muncă.
Mihai a înțeles în sfârșit.
Și musafirii au primit aceeași lecție
Laura, cumnata Cristinei, și-a cerut și ea scuze. Recunoștea că, în toate vizitele precedente, ajungea și se așeza la masă fără să se gândească la munca din spatele unui weekend aparent relaxant.
După externarea lui Mihai, Radu a decis că familia se va întoarce la casa de la țară.
Nu pentru distracție.
Ci pentru a strânge dezordinea făcută.
— Doar nu credeai că vine Cristina să spele după noi, i-a spus fratelui său.
În seara aceea, Mihai s-a întors acasă obosit și cu mâna bandajată.
Și-a cerut scuze nu doar pentru acel weekend, ci pentru toate celelalte.
— Am ajuns să cred că este normal ca tu să faci tot. Dar nu era treaba ta. Era comoditatea mea.
De atunci au stabilit o regulă simplă: nimeni nu mai este invitat fără ca amândoi să fie de acord, iar responsabilitățile sunt împărțite.
Două săptămâni mai târziu, Mihai a întrebat-o:
— Ce zici, îi chemăm pe Radu și Laura sâmbătă?
Cristina a zâmbit.
Nu pentru că își dorea neapărat musafiri, ci pentru că, după doisprezece ani, soțul ei învățase în sfârșit să înceapă cu două cuvinte simple:
„Ce zici?”
