Redactia.ro
Home » Știri » Satul din România unde se dau case gratis. Cui a fost deja dăruită prima dintre locuințe

Satul din România unde se dau case gratis. Cui a fost deja dăruită prima dintre locuințe

Satul din România unde se dau case gratis. Cui a fost deja dăruită prima dintre locuințe

Există un sat în România unde se dau case gratis. Sigur, cu unele condiții. Prima dintre locuințe deja a fost dăruită. Iată despre ce este vorba.

Satul din România unde se dau case gratis. Cui a fost deja dăruită prima dintre locuințe

Un primar din judeţul Botoşani cumpără case abandonate şi le dă, gratuit, tinerilor cu mulţi copii. El încearcă astfel să repopuleze comuna. Este vorba de Drăgușeni. Ideea începe să se concretizeze deoarece prima casă a fost deja cumpărată şi dată unei familii cu mulți copii, conform adevarul.ro.

„Am cumpărat prima casă de acest fel și am oferit-o unei familii cu copii”, a spus Eugen Nechita, primarul localității.

„Prea multe case de izbeliște, prea mulți tineri fără casă. Sunt familii de tineri care stau cu părinții, cu mulți copii. Am decis să rezolvăm această problemă socială, cumpărând aceste case, le transformăm în case sociale și le oferim acestor familii”, a mai declarat șeful comunei.

Satul din România unde se dau case gratis. Cui a fost deja dăruită prima dintre locuințe
Casă cumpărată de primărie la Drăgușeni. FOTO: Cosmin Zamfirache

Comuna Drăgușeni se află la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Botoșani și are în jur de 2.300 de locuitori. Ca majoritatea comunelor din România, și aceasta suferă din cauza depopulării. Pe scurt, bătrânii care locuiesc acolo mor, iar rudele lor, de obicei, tinerii, pleacă de acolo, fie la orașele din țară, fie peste hotare. Pentru a spori natalitatea, dar și numărul de locuitori ai comunei, autoritățile locale din Drăgușeni au decis să ofere, gratuit, case familiilor de tineri cu mulți copii, arată sursa menționată mai sus.

Situația a fost trasă la indigo și în comuna Concești, în nordul județului Botoșani, unde autoritățile locale se confruntau cu o depopulare masivă. Așa că în 2019 au cumpărat casele abandonate, cu moștenitori plecați, le-au refăcut pentru a deveni locuibile și le-au oferit tuturor familiilor cu copii care erau dispuse să vină în comună, a mai scris Adevărul.