Redactia.ro
Home » Știri » Se dau bani de la stat pentru modernizarea locuințelor! Ce trebuie să faci pentru a primi 15.000 de euro

Se dau bani de la stat pentru modernizarea locuințelor! Ce trebuie să faci pentru a primi 15.000 de euro

GALERIE FOTO (3) Se dau bani de la stat pentru modernizarea locuințelor!

Veste bună pentru români! Din 15 septembrie, toți cei care vor accesa programul „Casa Eficientă Energetic” vor primi o finanțare de până la 15.000 de euro, dacă doresc să își eficientizeze energetic casele.

Obiectivul acestui program este reducerea consumului de energie și emisiile de gaze cu efect de seră din locuințele cetățenilor români.

Se dau bani de la stat pentru modernizarea locuințelor! Ce trebuie să faci pentru a primi 15.000 de euro

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, românii care accesează programul „Casa Eficientă Energetic”, și vor să-și eficientiza energetic locuințele, vor putea primi o finanțare de până la 15.000 de euro.

Astfel, aproape 9.000 de persoane din România își pot rantabiliza energia din locuințe prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Proprietarii de locuințe din România pot beneficia de o primă energetică în valoarea de aproximativ 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului o finanțează prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Cele mai multe case nu sunt bine izolate. Este şi motivul pentru care pierderile de energie ajung până la 30% doar prin pereţii exteriori, sau la 25% prin geamuri sau acoperiş. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: indirect, o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie”, a declarat ministrul Costel Alexe.

Care este condiția eligibilității proiectului

Potrivit comunicatului, cheltuielile eligibile prevăd instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, conducte noi și altele.

Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să se mărească cu minim o clasă energetică.

Persoanele interesate de programul „Casa Eficientă Energetic, vor putea depune onlune cererea pentru prima energetică, alături de un certificat de performanță energetcă inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.

În cazul în care cererea a fost acceptată, proprietarii vor primi un număr de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a-și pregăti dosarul investiției. Dacă dosarul a fost aprobat, lucrările se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni, iar la final AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al locuinței.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: