Ministerul Educației vine cu o măsură importantă care vizează direct siguranța și bunăstarea elevilor și studenților: implementarea unui sistem denumit „butonul roșu” în toate unitățile de învățământ preuniversitar și universitar. Acesta va permite sesizarea anonimă a unor probleme sensibile, precum consumul de droguri, violența, agresiunea sexuală sau alte abateri de natură etică. Măsura, anunțată oficial de ministrul Educației, Daniel David, urmează să fie aplicată într-un termen relativ scurt, estimat la aproximativ o lună.
Se introduce butonul roșu în școli
Noul mecanism propus de Ministerul Educației constă într-o modalitate simplă, dar eficientă, de raportare anonimă a situațiilor de risc din mediul educațional. Practic, fiecare instituție de învățământ va avea o adresă de e-mail dedicată, prin care elevii sau studenții pot transmite sesizări fără a-și dezvălui identitatea.
”Noi avem în momentul acesta, în unele școli există niște cutii în care cineva, anonim poate să facă o sesizare, dar ar trebui să gândim altfel. Și uite, tocmai vorbeam cu secretarul de stat (n. r. Sorin Ion) că trebuie să implementăm și o să implementăm rapid asta la UBB și la alte universități, nu numai legat de droguri, agresiune sexuală, de diverse probleme de etică. Ai practic butonul roșu. Ce-i butonul roșu? Este pur și simplu o adresă de email în care cel care răspunde de problema respectivă în instituție poate primi o sesizare anonimă”, a explicat ministrul Daniel David, potrivit EduPedu.
Această formă de comunicare are scopul de a încuraja raportarea abaterilor grave fără teama de represalii sau stigmatizare. Sistemul vine ca o alternativă mai eficientă și mai adaptată timpurilor moderne față de clasicele „cutii de sesizări” din unele școli, care nu ofereau întotdeauna garanții de confidențialitate și eficiență.
O măsură pentru protecția elevilor și responsabilizarea instituțiilor
Implementarea „butonului roșu” este parte a unui efort mai amplu de a întări cultura siguranței și responsabilității în școli și universități. Potrivit ministrului Educației, fiecare unitate de învățământ are deja un responsabil pentru prevenirea consumului de droguri. Acesta va deveni și persoana care va prelua sesizările trimise prin intermediul butonului roșu, analizându-le și acționând, dacă este cazul, în conformitate cu procedurile interne și cu legislația în vigoare.
„Dacă elevii sau profesorii raportează consum sau trafic de droguri în școală, acest gest nu trebuie să fie perceput ca o «pâră». Dimpotrivă, trebuie apreciat ca un act de responsabilitate. Este esențial să cultivăm o cultură organizațională în care astfel de acțiuni sunt privite cu respect și recunoștință”, a subliniat ministrul Daniel David.
Prin acest demers, autoritățile își propun nu doar să combată direct problemele deja existente în școli, ci și să descurajeze apariția unor comportamente toxice sau periculoase. Confruntarea cu realități precum consumul de substanțe interzise, hărțuirea sau abuzul verbal și fizic nu mai poate fi ignorată, iar „butonul roșu” este un pas important în recunoașterea și combaterea acestor fenomene.
Când va fi disponibil sistemul în școli
Ministerul Educației estimează că implementarea acestui mecanism se va realiza într-un interval scurt, de aproximativ o lună. Sistemul va fi introdus inițial în câteva instituții pilot, printre care se numără Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), urmând ca, în scurt timp, să fie extins la nivel național.
”Și noi, dacă tot avem în fiecare școală acel responsabil pentru prevenirea consumului de droguri, am putea să facem acest lucru astfel încât el să fie persoană care primește pe o adresă clar specificată de email, o sesizare într-o manieră și anonimă, să poată să accepte și într-o variantă anonimă. Și asta se poate implementa, hai să spunem, într-o lună sau într-un termen relativ scurt. Cred că este un lucru bun.
Trebuie cumva să creștem și în cultura organizațională a fiecărei școli ideea că consumul de droguri este ceva de neacceptat în școala respectivă. Altfel spus, dacă eu anunț că văd un coleg care consumă sau vinde droguri, sau un profesor vede acest lucru, să nu fiu văzut ca «pârăciosul» clasei, să fiu văzut ca cineva foarte responsabil și să fie un element de apreciere în cultura organizațională a școlii. Un lucru foarte important”, a spus ministrul Daniel David.
Implementarea butonului roșu nu necesită investiții tehnologice complicate. Este, în esență, un sistem ușor de gestionat, bazat pe infrastructura deja existentă în școli – acces la internet, conturi de e-mail funcționale și personal desemnat să se ocupe de prevenirea și combaterea fenomenelor periculoase.
Prin acest demers, Ministerul Educației își asumă o abordare modernă și responsabilă în fața provocărilor cu care se confruntă mediul educațional actual. Violența, consumul de droguri, presiunea socială și lipsa curajului de a vorbi deschis sunt probleme care afectează mii de elevi și studenți în România.
Butonul roșu oferă o cale sigură și discretă pentru a spune lucrurilor pe nume. Este un instrument de protecție, dar și de implicare civică, care încurajează tinerii să contribuie activ la construirea unui mediu educațional mai sănătos și mai sigur.