Redactia.ro

Se mărește salariul minim de la 1 iulie. Cât vor încasa românii

Guvernul a aprobat creșteri de salarii în 36 de companii locale de stat

Guvernul a aprobat joi o hotărâre prin care salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește la 4.325 de lei lunar, începând cu 1 iulie 2026. În prezent, salariul minim brut este de 4.050 de lei.

Ministerul Muncii a anunțat că această măsură are scopul de a îmbunătăți veniturile angajaților și de a susține puterea de cumpărare. Potrivit instituției, majorarea salariului minim este o măsură importantă pentru sute de mii de români care depind de acest venit.

Se mărește salariul minim de la 1 iulie

Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat că decizia vine în sprijinul celor care muncesc și se bazează pe salariul minim pentru a-și asigura traiul zilnic.

„Am luptat pentru creşterea salariului minim pentru că ştiu că, pentru sute de mii de români, acesta nu este doar un indicator economic, ci venitul de care depinde viaţa de zi cu zi. Vorbim despre oameni care muncesc cinstit şi care merită să trăiască cu demnitate din munca lor. Majorarea salariului minim înseamnă mai multă siguranţă, o putere de cumpărare mai mare şi o barieră împotriva abuzurilor şi a muncii la negru. Am susţinut această măsură pentru că eu cred că munca trebuie respectată, nu exploatată. Iar rolul nostru este să fim de partea celor care muncesc, să le oferim protecţie şi şansa la un trai mai bun”, a spus ministrul Muncii, Florin Manole, într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii, începând cu luna iulie 2026, tariful orar va fi de 25,949 lei pentru un program complet de lucru de 166,667 ore pe lună.Majorarea salariului minim reprezintă o creștere de 6,8%, ceea ce înseamnă o diferență de 275 de lei în valoare brută față de nivelul actual.

După aplicarea deducerii de 200 de lei, salariul minim net va ajunge la aproximativ 2.699 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 125 de lei pentru angajați. În prezent, aproximativ 831.382 de salariați din România sunt plătiți cu salariul minim brut pe economie. Ministerul Muncii estimează că majorarea va avea efect asupra unui număr mai mare de angajați, respectiv 1.759.027 de persoane.

Creșterea salariului minim este una dintre măsurile economice adoptate de Guvern pentru a susține veniturile angajaților și pentru a reduce diferențele dintre salarii în contextul creșterii costului vieții.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: